Acasă Sport Hanbaliștii reșițeni – meci în Cupa Challenge cu Spartak Varna, Bulgaria

Hanbaliștii reșițeni – meci în Cupa Challenge cu Spartak Varna, Bulgaria

DISTRIBUIȚI

HC Caraş-Severin va întâlni în turul trei al Challenge Cup formaţia bulgară HK Spartak Varna. Primul joc se va disputa la Sala Polivalentă din Reşiţa, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 12, returul fiind programat pe data de 3 decembrie, în Bulgaria. La prima vedere, echipa din Varna pare un adversar mai mult decât accesibil, handbaliştii cărăşeni, cu trei cupe Challenge în palmares, fiind consideraţi favoriţi de către specialiştii handbalului, se arată într-un comunicat de presă transmis de ofiţerul de presă al HC Caraş-Severin, Sergiu Taban. Tot în Challenge Cup, Universitatea Suceava, a doua reprezentantă a României în această competiţie, va întâlni pe Bnei Hertzeliya din Israel. Pentru abonaţi, biletele se găsesc la sediul clubului, str. A.I. Cuza 42, Clădire RENEL, Birou 201, în zilele de joi, 24.11.2011 şi vineri, 25.11.2011, între orele 9 și 16. Biletele care nu se vor epuiza după cele două zile, vor fi puse în vânzare la Sala Polivalentă, sâmbătă, 26.11.2011 orele 9 și 12. Preţul unui bilet este de 10 lei.

 

Comentarii

comentarii