Acasă Sport Handbaliștii bănățeni – la al doilea meci fără victorie

Handbaliștii bănățeni – la al doilea meci fără victorie

DISTRIBUIȚI

Echipa de handbal masculin HCM Politehnica Timișoara a bifat cel de-al doilea eșec al acestui sezon al Ligii Naționale, bănățenii pierzând partida din cadrul etapei a II-a a campionatului, cea din deplasare contra formației Pandurii Târgu Jiu.

Timișorenii au parte din nou de un start ratat de campionat, elevii lui Nedeljko Vuckovic fiind învinși și în primul meci al sezonului de către o echipă nou promovată. În partida de joi alb-violeții au întâlnit una dintre echipele puternice ale campionatului, meciul fiind unul strâns. Cu toate că au uimit în meciurile amicale, reușind să câștige și Cupa Politehnica după o pauză de cinci ani, hanbaliștii Politehnicii nu au izbutit să se concentreze suficient pentru a pune mâna pe puncte în meciurile oficiale.

Înfruntarea de la Târgu Jiu a început bine pentru timișoreni, aceștia conducând după prima jumătate de oră cu un gol. Bănățenii au sperat la victorie și în actul secund, când au condus și la două goluri, grație în mare parte jocului bun făcut de defensivă. Au urmat apoi câteva minute de derută în jocul alb-violeților ce a dat ocazia echipei gazdă să revină și să se instaleze la conducere. Bănățenii au încercat în zadar să revină pe tabelă, fluierul de final al brigăzii de arbitri consfințind cea de-a doua înfrângere a Politehnicii. Scorul final al înfruntării dintre Pandurii și Politehnica a fost 25-21 pentru cei din Târgu Jiu, rezultat ce o trimite pe Poli în subsolul clasamentului, bănățenii ocupând penultimul loc în clasamentul Ligii Naționale.

Formația antrenată de Nedeljko Vuckovic este nevoită acum să câștige în meciul următor pentru a nu intra din nou într-un blocaj asemănător celui din sezonul trecut, când timișorenii au reușit să evite cu greu retrogradarea. Alb-violeții trebuie să-și revină repede, mai ales că începând cu ediția actuală a Ligii Naționale în eșalonul secund vor retrograda patru echipe. Cei mai eficienți marcatori ai grupării de pe Bega au fost Timofte și Spahici, cu cinci reușite fiecare, urmați de Stan și Mrakic, ambii cu câte trei goluri. În meciul din etapa viitoare, programat sâmbătă în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, Politehnica va da piept formației Universitatea Cluj, echipa ardeleană fiind și ea în criză de puncte după o înfrângere și o remiză realizate în primele două partide ale acestui sezon.

Comentarii

comentarii