Acasă Eveniment Haos la disponibilizări în Timiş

Haos la disponibilizări în Timiş

DISTRIBUIȚI

Sindicaliştii din învăţământ susţin că profesorii titulari vor avea de suferit în fiecare şcoală din judeţ…
Dascălii din Timiş şi-au pierdut de tot răbdarea. Şi asta chiar dacă există foarte mulţi profesori speriaţi că şi-ar putea pierde locurile de muncă. Dacă, iniţial, Inspectoratul Şcolar Timiş a anunţat că titularii vor fi feriţi de disponibilizări, sindicatele au o cu totul altă părere. Conform acestora, măcar un titular va avea probleme în fiecare şcoală din Timiş, datorită desfiinţării la nivel naţional a 15.000 de posturi didactice. Sindicaliştii avansează şi ideea că disponibilizările s-ar face în funcţie de… obedienţa directorilor.

Chiar dacă, iniţial, s-a vehiculat desfiinţarea a 219 posturi în Timiş, apoi numărul s-a dublat, la ora actuală, nimeni nu poate spune câte posturi didactice vor dispărea în judeţ. „Nu va exista nicio şcoală din Timiş în care măcar un titular să nu aibă probleme din cauza reducerii numărului de posturi didactice. E o minciună ordinară povestea că titularii nu vor avea de suferit”, ne-a declarat Virgil Popescu, liderul Sindicatului „Spiru Haret” din învăţământul preuniversitar timişean.

„Pot să garantez titularilor din Timiş că nu-şi vor pierde locul de muncă”

Starea de incertitudine privind numărul de posturi care vor dispărea în Timiş va fi soluţionată temporar, joi, 4 februarie. Atunci se va stabili, în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Timiş câte posturi devin istorie în judeţ. Planul general de şcolarizare va fi trimis la minister şi aici totul s-ar putea schimba… „Pot să garantez titularilor din Timiş că nu-şi vor pierde locul de muncă. Ar putea preda în alte părţi, dar locuri avem suficiente. Probleme pot apărea în cazul inginerilor, maiştrilor-instructori şi învăţătorilor. În acest moment, nu putem da o sumă fixă şi nici măcar aproximativă a posturilor didactice ce vor dispărea în judeţ. O vom face însă, joi, după ce vom trimite planul de şcolarizare la minister. Ar putea apărea, după accea, schimbări, dar sunt sigură că vor ţine cont de planul nostru”, spune Mariana Eftimie, inspectorul şcolar general de Timiş.

Directorii obedienţi – scutiţi de griji…

Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale Timiş, Marian Uţă, este extrem de revoltat şi susţine că disponibilizările se vor face fără nicio noimă, în ciuda asigurărilor oferite de Inspectorat. „La ora actuală, nu există nicio metodologie, nici un plan-cadru privind disponibilizările. Ei fac doar simulări la nivel judeţean. Oricum, decizia se va lua de la minister. Disponibilizările în Timiş vor lovi în şcolile de la sate şi în unităţile de învăţământ foarte mici din oraşe. Directorii obedienţi din marile licee nu vor avea de suferit”, spune Marian Uţă, preşedintele FEN Timiş. Până la 1 septembrie, din învăţământul preuniversitar românesc vor trebui să dispară 15.000 de posturi didactice. Se preconizează că aproximativ 20 de unităţi de învăţământ îşi vor pierde personalitatea juridică şi zeci de clase vor fi desfiinţate în Timiş. Primii dascăli care vor încerca să-şi arate colţii vor fi cei de la „Spiru Haret”. Miercuri, sute de profesori vor picheta, între orele 11-13, Ministerul Educaţiei. Reducerile din învăţământ, subfinanţarea cronică din întreg sistemul, legea salarizării bugetarilor, dar şi salariul minim pe economie sunt principalele motive pentru care sindicaliştii ies în stradă.

 

Comentarii

comentarii