Acasă Economic Hella România ajută spitalele din Arad, Timișoara, Lugoj și Craiova în lupta...

Hella România ajută spitalele din Arad, Timișoara, Lugoj și Craiova în lupta împotriva COVID-19

DISTRIBUIȚI

Hella România, una dintre cele mai mari companii din industria automotive, cu activitate în sud-vestul țării, se alătură campaniilor de mobilizare de resurse pentru sprijinirea sistemului medical, în efortul de gestionare a crizei generate de COVID-19. Furnizorul de sisteme de iluminat și electronică se alătură, astfel, Fundației Comunitare Timișoara în cadrul proiectului ”Solidari în fața COVID-19”, precum și organizației One Source din Timișoara care dezvoltă proiectul VentilaTM (ventilator pentru respirație artificială). A fost alocat un buget de 63.000 de euro pentru proiectul de responsabilitate socială, iar o echipă de angajați cu experiență în achiziții, respectiv ingineri cu competențe în proiectare și dezvoltare, contribuie la obținerea în timp rapid a echipamentelor și materialelor sanitare, necesare unităților de urgențe și terapie intensivă. Aceste resurse vor ajunge la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Municipal “Dr.Teodor Andrei” Lugoj. “Trăim o situație unică, peste care e tot mai clar că putem trece doar împreună. Echipa Hella România este aproape de comunitățile în care are deschise birouri de foarte mulți ani. Susținem educația, sportul, sănătatea, cultura”, spune Mirabela Chera, director Hella Corporate Center Timișoara. ”Mai mult ca altădată, răspundem acum nevoilor din sistemul de sănătate. Contribuția financiară a companiei este dublată și de ajutorul oferit de colegii noștri experți. E important să ne păstrăm sănătatea și să mergem mai departe ca o echipă, una a comunității, în care fiecare ne înțelegem rolul și valoarea contribuției”. În România, grupul Hella este prezent cu trei centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție, în Timișoara, Arad, Lugoj și Craiova. Încă de la apariția primelor cazuri de testare pozitivă în România, la nivelul companiei s-au luat o serie de măsuri pentru protejarea angajaților: munca de acasă, reguli stricte de igienă, transport și acces în spațiile de lucru pentru angajații a căror prezență este necesară pentru continuarea activității.

Comentarii

comentarii