Acasă Actualitate HI-Q concertează în beneficiul persoanelor cu autism

HI-Q concertează în beneficiul persoanelor cu autism

DISTRIBUIȚI

Organizat de Fundaţia “Pentru Voi”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara şi Fundaţia Vodafone România, evenimentul  va avea loc vineri, 24 iulie, în Piaţa Unirii, cu începere de la ora 20,30, si are ca scop sensibilizarea opiniei publice locale pentru a înţelege şi a accepta persoanele cu autism. “Este pentru prima oară când Fundaţia “Pentru Voi” din Timişoara organizează un concert prin care ne propunem informarea şi sensibilizarea timişorenilor cu privire la persoanele cu autism. În acest an, am căutat să promovăm mesajul nostru de incluziune socială către un grup nou, şi anume tinerii care nu au legătură cu domeniul social, şi am folosit mijloace inedite pentru noi: concurs de creaţie, festival de film, concerte. Sperăm să reuşim să ajungem la sufletul timişorenilor care să conştientizeze cât de importantă e atitudinea lor faţă de persoanele cu autism”, a declarat doamna Laila Onu, director general executiv al Fundaţiei “Pentru Voi”. Programul spectacolului de vineri va cuprinde cântece populare şi dansuri ţigăneşti susţinute de Grupul vocal-instrumental “Pentru Voi”, care are doi solişti cu autism, un moment de dansuri moderne şi de societate susţinut de Clubul de dans Magnum VRD, un recital Hollywood şi, în încheiere, trupa Hi-Q va susţine un recital de excepţie, care nu ar fi fost posibil fără sprijinul generos al Fundaţiei Vodafone România. “Ne implicăm în programe dedicate persoanelor cu nevoi speciale de peste 7 ani, iar proiectele în beneficiul celor care suferă de autism sunt o componentă importantă, o investitie de suflet. Ne străduim, alături de partenerii noştri, Fundaţia “Pentru Voi”, să arătam celor din jurul nostru că autismul nu trebuie să însemne izolare şi singuratate. Persoanele care suferă de autism pot să ne fie prieteni, colegi sau fraţi, depinde doar de noi să îi ajutăm să ducă o viaţă normală şi împlinită”, a spus Elena Şerban, director al Fundaţiei Vodafone.
Spectacolul beneficiază de o triplă finanţare: Uniunea Europeană prin programul PHARE 2006 – Suport pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi dezinstituţionalizarea persoanelor cu probleme de sănătate mentală, Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin “Programul manifestărilor culturale, sportive, educative, sociale, educaţie civică, de tineret şi religioase pe anul 2009” şi Fundaţia Vodafone România. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.pentruvoi.ro.

Comentarii

comentarii