Acasă Politica Horia Cristian: „Dacă PDL va scăpa cu faţa curată din această încercare,...

Horia Cristian: „Dacă PDL va scăpa cu faţa curată din această încercare, România va cunoaşte o epocă a abuzurilor pe care nu a cunoscut-o nici în perioada lui Ceauşescu”

DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL de Timiş Horia Cristian şi-a scris demisia din funcţia de parlamentar şi a depus-o la preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acelaşi lucru l-a făcut şi senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş. „Nu este nicio îndoială că România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi va fi afectată de criza pe care o avem la nivel european. Avem nevoie de un guvern care să poată să conducă  România în această situaţie dificilă şi care să aibă încrederea populaţiei. Aceasta se poate întâmpla numai prin alegeri anticipate. Dacă pentru acest lucru e necesar ca eu, alături de alţi colegi, să-mi dau demisia din Parlamentul României, eu o să o fac. Sunt solidar cu preşedintele Crin Antonescu în opinia dânsului privind demisia parlamentarilor USL”, a declarat Horia Cristian. Acesta a asistat la grupurile reunite ale USL, unde s-au exprimat păreri pro şi contra. Preşedintele PNL are un mandat foarte clar să discute cu aliaţii din USL.

Partid care a uitat dialogul…

„La ora actuală, nici măcar PDL şi Traian Băsescu nu ar avea tupeul nemărginit să funcţioneze cu un parlament înjumătăţit. Demisia parlamentarilor USL va atrage după sine dizolvarea parlamentului. Nu trăim vremuri normale, trăim vremuri de criză. Cred că singura soluţie în faţa acestui partid care practic a uitat dialogul cu românii, dialogul parlamentar, dialogul democratic, este demisia opoziţiei din Parlamentul României”, spune deputatul de Timiş. 

Horia Cristian spune că oamenii ştiu că dacă mâine va pleca Băsescu sau va pica guvernul nu vor avea mai mulţi bani în buzunar. „Dacă PDL va scăpa cu faţa curată din această încercare, România va cunoaşte o epocă a abuzurilor pe care nu a cunoscut-o nici în perioada lui Ceauşescu”, a declarat Horia Cristian.

Comentarii

comentarii