Acasă Eveniment Hoţul politicos a lăsat-o fără 1.700 de lei

Hoţul politicos a lăsat-o fără 1.700 de lei

792
DISTRIBUIȚI

O femeie administrator de bloc din Reşiţa a rămas fără încasări după ce un hoţ i-a furat 1.700 de lei de sub nas. Politicos, hoţul a intrat în scară, i-a spus „săru’mâna”, după care a înhăţat punga de bani şi dus a fost.
Mariana Boncilă este administrator al mai multor asociaţii de proprietari din oraş. Şi nu de ieri, de azi, ci de ani buni. Cu toate acestea, femeia spune că nu i s-a întâmplat niciodată să-i fie furaţi banii, chiar de sub nasul ei. Femeia şi-a programat să facă încasările aferente lunii decembrie, de la locatarii din blocul 4 de pe Bdul Republicii. Ca de fiecare dată, femeia amplasase o masă pliantă în scara blocului, pe care şi-a scos actele şi tabelele şi a început să adune banii locatarilor. După ce a terminat de strâns banii, a început să-şi adune actele. „Deodată a intrat un tânăr pe uşa din spate… cum a făcut asta nu pot să-mi dau seama, pentru că există interfoane şi în faţă şi în spate. M-a salutat cu «Săru’ mâna» şi eu am crezut că vrea să iasă prin faţă.

Cât eu îmi strângeam lucrurile, s-a repezit, mi-a luat punga cu bani de pe masă şi a fugit tot prin spate“, povesteşte administratorul. Femeia a început să strige, au ieşit câţiva locatari să vadă ce se petrece, iar unul dintre ei, cu prezenţă de spirit, a sunat la 112. „Poliţia a venit foarte repede, în cam 5 minute“, spune Mariana Boncilă. Când au cercetat zona, poliţiştii au descoperit că acţiunea era premeditată, pentru că la uşa din spate a scării era pus un bolovan, care să nu permită închiderea acesteia, hoţul neavând cartelă de interfon. „Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată de administratorul unui bloc, situat pe Bulevardul Republicii din municipiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla în scara blocului pentru a încasa cheltuielile de la locatari, o persoană necunoscută i-a sustras de pe măsuţa pliantă o pungă în care avea suma de 1.700 lei, provenită din încasări. În continuare se efectuează cercetări în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului” ne-a declarat inspectorul Adriana Beţa, putătorul de cuvânt al Poliţiei. Unul dintre locatari spune că nici nu bănuia să poată face cineva o asemenea faptă. „Am rămas surprins de cum a acţionat, cred că a fost pregătit… Fie a mai văzut-o pe doamnă şi altă dată, când aduna banii, când a fost în trecere pe aici, fie a fost informat de cineva din interior“, spune Florian Speriosu. „Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, din neatenţie, un tânăr ce a pătruns pe scara blocului i-a sustras 1.700 de lei, încasări de la locatari. Banii se aflau într-o pungă, pe o masă pliantă. Autorul riscă să fie pedepsit conform art. 208-209 C.P., pentru furt calificat“, ne-a declarat agentul şef Adrian Culică (foto), de la Serviciul Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Reşiţa. Poliţiştii au deja un cerc de suspecţi şi încearcă să-l identifice cât mai repede pe autor, pentru a putea recupera prejudiciul. Aceştia insistă ca, pe viitor, toţi administratorii sau persoanele care încasează diverse sume de bani, să nu o mai facă în condiţii improprii, pe mese volante sau în locuri slab iluminate, pentru a nu ajunge într-o asemenea situaţie. Mai mult, ei spun că astfel de activităţi, la care se încasează sume mari de bani, este bine să se facă de către două-trei persoane, pentru ca atenţia să fie mult mai mare şi astfel de furturi să fie mai greu de înfăptuit. Asociaţia de proprietari nu are fond de rulment şi, dacă prejudiciul nu va fi recuperat curând, vor trebui să găsească rapid o formă de plată a datoriilor, altfel riscând să rămână fără apă, gaz şi electricitate.

Comentarii

comentarii