Acasă Actualitate Hramul Bisericii Ortodoxe şi bal de caritate la românii din Ungaria

Hramul Bisericii Ortodoxe şi bal de caritate la românii din Ungaria

DISTRIBUIȚI

consul ungariaConsulul general al României la Gyula, Excelența Sa Florin Vasiloni, a participat, la invitaţia Asociaţiei Culturale a Românilor din Chitighaz (jud. Bekes), Ungaria, la un bal de binefacere, eveniment ce a avut loc la Casa de Cultură a comunei Chitighaz.

Balul de binefacere a fost organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru Ansamblul “Doina Bihorului”, ansamblu condus de coregraful Gheorghe Gros, originar din Chitighaz. Ansamblul cuprinde tineri dansatori amatori din mai multe localităţi unde trăiesc români din Ungaria, în special din jud. Hajdu-Bihar. Aceştia au prezentat un program de dansuri populare româneşti din zona folclorică a Banatului, dar şi dansuri provenite din localităţi tradiţionale ale românilor din Ungaria (Micherechi, Chitighaz, Aletea etc.)
La eveniment au participat multe persoane, printre care Maria Kalcso, primarul comunei Chitighaz, Agneta Cioca, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din Chitighaz, Corina Sebestyen, redactor la publicaţia “Cronica”. Astfel de baluri româneşti,  aveau loc în trecut, potrivit organizatorilor, în toate comunităţile de români din Ungaria, în preajma începerii postului Crăciunului.
Parohia Românească din Chitighaz (Kétegyháza), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a sărbătorit hramul bisericii, duminică, 27 noiembrie 2016.
În biserica parohială, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, de PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din Ungaria și România. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Secusigiu (jud. Arad), condus de Mircea Buta, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.
La slujbă au participat în jur de 150 de credincioși, din Chitighaz, din Otlaca Pustă (Pusztaottlaka), din Gyula, dar şi numeroşi pelerini veniţi din Arad şi Secusigiu. La invitaţia pr. Florin Olteanu, parohul din Chitighaz şi protopop de Gyula, au participat la manifestări Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Traian Igaș, senator în Parlamentul României; Gyorgy Simonka, deputat în Parlamentul de la Budapesta; Maria Kalcsó, primarul Chitighazului; Elvira Ardelean, primarul localităţii Otlaca Pustă, Ioan Tat, reprezentant al Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Attila Aracs, director-adjunct al Școlii Generale din Chitighaz.
În cadrul slujbei au fost făcute și rugăciuni de pomenire pentru tinerii de la Clubul Colectiv, decedaţi în urmă cu un an. Cuvinte de mulțumire au fost rostite, la final de pr. Florin Olteanu, cât și de pr. Horia Ștefan, de la Parohia Secusigiu (Arad). Cei prezenţi au fost invitați la o agapă frățească, oferită din partea Parohiei. În seara zilei de 27 noiembrie, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la un concert susţinut de artişti români, prilejuit de festivitatea tradiţională a „aprinderii lumânării de Advent”, în localitatea Leucuşhaz (Lokoshaza). Această manifestare a fost organizată de către primăria Leucuşhaz, cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din localitate. Manifestarea a debutat cu cuvinte de salut adresate de către consulul general român şi doamna Gergely Gyorgy, primarul localităţii. Artiştii Mihaela Buhaiciuc şi Szabo Laszlo, din Braşov, au interpretat arii clasice, dar şi colinde tradiţionale româneşti, publicului adunat în sala de festivităţi a Primăriei din Leucuşhaz. Elevi de la şcoala din localitate au recitat poezii în limba română şi limba maghiară –a informat Consulatul României la Gyula.

Comentarii

comentarii