Acasă Actualitate Hramul Catedralei episcopale Caransebeș. 10 de când sfântul locaș a fost târnosit...

Hramul Catedralei episcopale Caransebeș. 10 de când sfântul locaș a fost târnosit de patriarhul Daniel

DISTRIBUIȚI
catedrala caransebes

În Duminica Tomii, 26 aprilie, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș și-a sărbătorit hramul. În anul acesta sunt 10 ani de când acest reprezentativ sfânt locaș din Banatul de Munte a fost târnosit de către patriarhul Daniel.

Sfânta Liturghie festivă a fost săvârșită de PS Lucian, alături fiind un sobor de preoți și diaconi.

„Astăzi ne-am încredințat și noi cu Sfântul Apostol Toma că Hristos a înviat din morți. Am exclamat: «Domnul meu și Dumnezeul meu» și cu ochii minții am văzut rănile Mântuitorului, căci prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat. Mântuitorul ne fericește pe noi cei care nu L-am văzut la modul propriu, dar Îl vedem în fiecare zi, în fiecare clipă, cu ochii minții, în rugăciunea pe care o înălțăm înaintea Lui. Suntem fericiți și vom rămâne fericiți în măsura în care noi ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, îl păzim și credem cu adevărat că EL este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”, a subliniat ierarhul.

Din anul 2007 și până anul trecut, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale din duminica Tomii, a fost organizat un amplu program spiritual-cultural. Punctul culminant l-a constituit Sfânta Liturghie la care au fost invitați numeroși ierarhi din țară și din străinătate, dar și alți oaspeți de seamă.

Anul acesta Preasfințitul Părinte Lucian a slujit doar cu părinții consilieri și inspectori ai eparhiei și slujitorii Catedralei, dată fiind situația de restricție în care ne aflăm. Sfânta Liturghie a fost transmisă în mediul online.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această Liturghie festivă, dar ținută într-un cerc restrâns datorită ordonanțelor în vigoare și stării de urgență. Chiar dacă nu am avut oaspeți din alte locuri în acest an, credem că rugăciunile noastre au fost bine primite înaintea Tronului Preasfintei Treimi și credem pe mai departe că tradițiile frumoase ale Episcopiei Caransebeșului vor continua în anii viitori fără să mai avem necazuri, boli molipsitoare și alte restricții”, a mai spus părintele episcop Lucian. 

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea.

Piatra de temelie a fost pusă după mulți ani la data de 27 octombrie 1996. După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea patriarhul Daniel, în 12 septembrie noua catedrală a Caransebeşului, cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Banatul de Munte a fost sfinţit. Părintele Patriarh i-a dat și al doilea hram pe „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.     

Comentarii

comentarii