Acasă Actualitate Iacob Cicoare are nevoie de ajutorul Primăriei Timişoara

Iacob Cicoare are nevoie de ajutorul Primăriei Timişoara

DISTRIBUIȚI

ioacob cicoare DSCF3897Tânărul Iacob Cicoare are 29 de ani, este persoană cu handicap grav (aproape nevăzător), locuieşte în Timişoara şi este disperat, fiindcă nu are locuinţă. Demersurile de 11 ani pe care le-a făcut la primărie au fost zadarnice.

„Nu am casă. Sunt şi muritor de foame, până în data de 20 a lunii. Numai atunci iau pensia de persoană cu handicap. Rog primăria să îmi dea o cameră, dacă sunt locuinţe sociale. Să îmi tragă chiria din indemnizaţia de handicap”, s-a plâns Iacob Cicoare, la ZIUA de Vest.

Nemulţumirea tânărului este foarte mare. Pe lista de aşteptare tot urcă, i se prezintă câte o locuinţă, el face cerere, dar când să i se repartizeze, îi sare rândul. Altul primeşte, iar el nu.

„Nu se gândesc că sunt cu handicap, iar pensia mi se duce pe chirii. Mi-e şi frică să mai stau cu chirie, fiindcă îşi bat toţi joc de mine când mă văd cu handicap. Eu nu văd bine. Aşa m-am născut”, s-a plâns Iacob Cicoare.

El a fost internat în spital, fiindcă are întârziere mentală uşoară, cu tulburări de comportament, aniridie congenitală şi cataractă. „Tabloul psihopatologic la internare a fost constituit astfel: agitaţie psihomotorie, iritabilitate, toleranţă scăzută la frustrare, lentoare ideativă cu sărăcirea conţinutului ideativ, deficit operaţional în gândire, relaţionare interpersonală dificilă, crize de afect cu heteroagresivitate, tulburări mixte de somn” – acesta este diagnosticul tânărului la ieşirea din spital.

Din 2002 are cerere la primărie pentru a primi o locuinţă socială, dar nicio şansă. Numai promisiuni primeşte. Iacob are nevoie urgentă de un acoperiş deasupra capului şi numai Primăria Timişoara îl poate ajuta. Din păcate, sunt mii de cereri, iar apartamente goale sunt foarte puţine şi, de obicei, primesc familiile cu copii sau cazurile foarte grave. Întrebarea este: „Cazul Iacob nu este foarte grav?”.

Ultimul răspuns al Primăriei Timişoara sună astfel: „Urmare cererii dumneavoastră cu privire la repartizarea ap. nr. 8, din str. Deliblata nr. 3, ap. nr. 15, din str. Polonă nr. 2, căminul 6, ap. nr. 3, din str. Porumbescu nr. 32, vă comunicăm faptul că solicitarea a fost analizată în şedinţa Comisiei de locuinţe, dar nu a putut fi soluţionată favorabil. Astfel, vă transmitem că locuinţele au fost atribuite altor persoane îndreptăţite conform legii”.

Tânărul Iacob e la capătul puterilor şi are nevoie de ajutor. Cine îl poate ajuta? Telefon: 0720.310.391.

Comentarii

comentarii