Acasă Cultura Idei pe sârmă

Idei pe sârmă

DISTRIBUIȚI

Cărtureştenii şi-au pus în gând să transforme strada Mercy într-o arteră culturală de maxim interes pentru Timişoara. Peste o lună (mai precis între 29-31 mai), asfaltul o să fie recucerit de Street Delivery (festivalul va împlini trei ediţii). Dar până atunci, timp de o lună, Cărtureşti, Muzeul de Artă Timişoara şi Austrian Airlines vă provoacă la un concurs cu premiu de neratat: o călătorie culturală la Viena, adică două bilete de avion dus-întors Timişoara-Viena, cazare două nopţi la un hotel de patru stele şi intrări gratuite la muzee din capitala Austriei. Cum se câştigă acest premiu ne spune Cosmin Lungu, PR&event manager Cărtureşti: “Între Muzeul de Artă şi Cărtureşti s-a tensionat o sârmă, care n-are alt rost decât să susţină reclame creative pe una din următoarele teme:
1. Mercy – stradă culturală;
2. Muzeul de Artă – mare artă!;
3. Minusuri, plusuri şi egal între Timişoara – Viena;
4. Zbor. Dacă aţi ales unul din aceste subiecte, mai trebuie să realizaţi – live sau acasă – publicitatea pe carton sau alt material (cu text, desen ori amândouă laolaltă), să urcaţi la etaj de Cărtureşti, să puneţi reclama pe sârmă, în văzul tuturor, să o fixaţi în clame, să rotiţi de scripete şi … să câştigaţi.
Juriul, format din Marcel Tolcea (directorul Muzeului de Artă), Magdalena Mărculescu (district manager Austrian Airlines, deopotrivă mare mecena) şi un reprezentant Cărtureşti, va anunţa în 10 iunie câştigătorul premiului de mare creativ.
Concursul nu le e interzis celor din afara Timişoarei.”
Se aşteaptă din orice colţ al ţării (şi chiar de peste graniţe) în plic/colet reclame de tot felul (pe adresa: librăria Cărtureşti, strada Florimund de Mercy, nr 7, Timişoara).

Comentarii

comentarii