Universitari prestigioși din România, Germania, Bulgaria și Albania s-au întâlnit la Reșița
Cea de-a treia ediție a Conferinţei Internaţionale pe Administrarea Afacerilor şi Economie – „Oameni. Idei. Experienţe”, și-a deschis porțile, joi, la Reșița, în organizarea Universității ”Eftimie Murgu”, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. La această manifestare ştiinţifică sunt prezentate 70 de lucrări ale celor 50 de participanţi, de la universităţi din România (Bucureşti, Timişoara, Arad şi Reşiţa) şi din Germania, Bulgaria şi Albania. De altfel, la Reșița s-a constituit, acum șase ani, o rețea de antreprenoriat din care fac parte 14 universități din toată lumea, rețea intitulată ”Reșița Network”.
Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei a aparținut decanului Facultății de Economie, conf. univ. dr. Venera Manciu, iar din partea consiliului județean a rostit un scurt cuvânt directorul Constantin Bâtea.
”Noi, la Reșița, credem că cercetarea adevărată nu se poate realiza decât printr-un veritabil schimb de idei, a spus, în deschiderea manifestării, prof. dr. ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universității ”Eftimie Murgu”. Chiar dacă uneori se spune că astfel de întâlniri sunt depășite, continuăm să credem în ele, pentru că oamenii trebuie să se întâlnească, să schimbe aceste idei novatoare. Această conferință are la bază colaborarea, încă din 2008, în baza rețelei de antreprenoriat Reșița Network, iar această rețea nu e deloc formală. De șase ani ea beneficiază de sprijinul constant al profesorului Peter Schulte (prezent la conferință, n.r.). Aș vrea să remarc, printre oaspeți prestigioși, și prezența prof. dr. Adrian D. Tanțău, decanul Academiei de Științe Economice din București, acolo unde, cu siguranță, se dă ora exactă în economia academică românească.”
Rectorul universității a făcut, în plus, pentru oaspeții străini, un amplu expozeu în limba engleză despre Universitatea ”Eftimie Murgu” și tradiția învățământului universitar la Reșița.
Manifestarea, la care au participat, printre universitarii de specialitate, Peter Schulte – INEA, Institutul de Afaceri Europene, şi Gerd Wassenberg – Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Aachen, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, prorector pentru relația cu stuenții și parteneriate, prof. univ. dr. Marian Mihăilă, președintele Senatului Universității, a continuat cu lucrările în plen și cele pe secţiuni precum economie, bănci, contabilitate şi sisteme financiare, management, marketing, comerţ şi turism, cercetare interdisciplinară. În cea de-a doua zi, vineri, 24 octombrie, la Campusul Universitar de la Coronini, va avea loc un workshop pe tema „Rolul universităţilor în promovarea dezvoltării regionale”, avându-i ca moderatori pe profesorii invitaţi din Germania.
Concluziile dezbaterilor din cadrul acestei manifestări internaţionale vor fi prezentate sâmbătă, 25 octombrie, ora 10, în sala de conferinţe de la Coronini.