Ţiganii ne atacă pe stradă. Este concret şi real. Nu ni se pare. Dacă nu le dăm bani în intersecţii, ne înjură. Pe avocata Obârşanu au lovit-o cu bestialitate. Modul agresiv în care au pus mâna pe cele mai frumoase case din Timişoara, agresarea persoanelor în vârstă, în general, dar şi a altora, care încercau inutil să-şi păstreze casele în care au stat o viaţă, le-a adus, celor mai mulţi, numai necazuri. Pentru orice problemă care–i situează pe ei la limita sau chiar în interiorul penalului, strigă în gura mare că sunt ostracizaţi, că sunt discriminaţi sau că cineva îi vrea în afara societăţii. Ei bine, nu este adevărat. Există ţigani care muncesc, care s-au integrat, oameni care lucrează în echipă cu alte etnii, care nu au probleme nici cu legea, dar nici cu fărădelegea. Nimeni nu are nimic împotriva lor numai pentru că ar fi dintr-o altă etnie. Nici măcar nu se mai poate asta, în mileniul trei. Problema de la Timişoara comportă câteva analize speciale, pentru că situaţia este de aşa natură. Concret: un mare număr de ţigani, din aria celor care aveau aur, în perioada comunistă, erau folosiţi de fosta Securitate pentru „decontările” către Ceauşescu, ei dădeau aur, o făceau la comandă, era totul „la dispoziţie”. După Revoluţie, o parte dintre foştii procurori, miliţieni – deveniţi poliţişti, a devenit imediat „ prietena” ţiganilor, susţinându-i în aşa–zisa campanie de „recuperare a aurului confiscat de comunişti”. Între ei au fost mulţi turnători, colaboratori ai fostei Securităţi, nişte canalii nemernice, şi sunt prea delicată când folosesc aceste cuvinte pentru cei care au făcut astfel de mizerii. Aceşti ţigani bogaţi, „ţiganii de mătase” din Banat, au avut mult „curaj” după Revoluţie în atacarea celei mai profitabile afaceri din vremea respectivă: imobiliarele. Au avut bani, au beneficiat de serviciile competente, dar imorale, ale unor avocaţi, notari şi funcţionari publici, gata să-şi vândă sufletul pentru pumnul de arginţi plini de lacrimile… altora! De la teroarea psihică, ţiganii au trecut la cea fizică. Au bătut, cu două zile în urmă, o femeie. Un avocat din România. Singurul care a reacţionat public este primarul Cihandu. Restul, fie numără banii de la ţigani, fie se tem de alegeri şi de declaraţii publice (vezi episodul „ţigancă împuţită”), fie sunt şi ipocriţi şi laşi.
Îi cer scuze doamnei avocat Obârşanu că în oraşul acesta, în care noi, jurnaliştii, transmitem mesaje şi coordonăm curente de opinii, este posibil, în mileniul trei, să asistăm la agresivitatea împotriva unui om care munceşte pentru şi în numele legii. Timişoara are nevoie de schimbare. Să o facem!
