Acasă Actualitate Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor

Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii, s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor

300
DISTRIBUIȚI

Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a avut o întâlnire, joi, 16 aprilie, cu reprezentanţii băncilor comerciale implicate în efectuarea plăţilor din fondurile europene destinate agriculturii. La întâlnire au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine şi ai Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine.
Scopul întâlnirii a fost de puncta şi de a găsi soluţiile pentru a remedia problemele constatate relativ la efectuarea plăţilor subvenţiilor către fermieri, astfel încât să fie evitată întârzierea şi sancţionarea României de către Comisia Europeană. S-a discutat despre modalităţile prin care banii viraţi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin băncile comerciale să ajungă într-un interval de timp cât mai scurt în contul fermierilor.
De asemenea, s-au analizat modalităţile pentru eliminarea comisioanelor duble şi stabilirea acestora la un nivel acceptabil, precum şi soluţiile pentru îmbunătăţirea sistemului de lucru dintre băncile comerciale şi APIA.
În acest sens, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) urmăreşte ca protocoalele de colaborare pentru anul 2009 să acopere cerinţele APIA şi totodată amendarea protocoalelor deja existente, în sensul soluţionării disfuncţionalităţilor.
Reprezentanţii crescătorilor de bovine şi ovine au discutat cu băncile comerciale problemele concrete cu care se confruntă pentru accesarea creditelor agricole.
În acest context, oficialii ministerului au prezentat condiţiile de garantare a creditelor agricole oferite de statul român, prin Fondul de Garantare a Creditului Rural, din bugetul Ministerului Agriculturii.
Reprezentanţii agricultorilor au cerut băncilor oferte de creditare specifice agriculturii, în condiţiile în care creditele agricole sunt garantate de către MAPDR, iar riscul este preluat de Fondul de Garantare a Creditului Rural.

Comentarii

comentarii