Acasă Actualitate Ilie Sârbu se întâlneşte cu Grupul de la Visegrad, la Budapesta

Ilie Sârbu se întâlneşte cu Grupul de la Visegrad, la Budapesta

DISTRIBUIȚI

„Alături de colegii mei din grupul de la Visegrad, suntem o voce mai puternică şi putem susţine mult mai uşor interesele producătorilor români în relaţia cu UE” a declarat Ilie Sârbu.
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu (foto), va participa, la Budapesta, la Reuniunea Miniştrilor Agriculturii din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia), plus Bulgaria şi România, în perioada 9-10 septembrie. În cadrul acestei întâlniri vor fi abordate teme de interes pentru ţările participante, cum ar fi: situaţia de pe piaţa laptelui, viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) după 2013 şi elaborarea unei strategii comune cu privire la relaţia producător/furnizor – comerciant – consumator. „Alături de colegii mei din grupul de la Visegrad, suntem o voce mai puternică şi putem susţine mult mai uşor interesele producătorilor români în relaţia cu UE”, a declarat Ilie Sârbu. Astfel, în cadrul discuţiilor cu omologii săi, ministrul agriculturii va susţine principalele preocupări ale României pe cele trei teme, respectiv creşterea treptată a cotei de lapte, în vederea eliminării acesteia în 2015, aplicarea şi bugetarea măsurilor de piaţă – restituiri la export, intervenţia şi stocarea privată a brânzeturilor; necesitatea elaborării unei strategii comune cu privire la relaţia producător/furnizor – comerciant – consumator, având în vedere preocuparea ţării noastre pentru consolidarea cadrului concurenţial, la nivel naţional şi comunitar. Referitor la viitorul PAC, după 2013, România susţine menţinerea actualei structuri a PAC, cu cei doi piloni, şi a bugetului PAC, cel puţin în forma sa actuală. Totodată, Sârbu va promova interesul nostru în echilibrarea nivelului plăţilor directe la nivel european, prin creşterea alocării financiare pentru noile state membre, astfel ca discrepanţele să fie atenuate şi producătorii români să poată opera pe piaţa internă în condiţii similare cu cei din vechile state membre.

Comentarii

comentarii