Acasă Actualitate Importurile de legume-fructe verificate la vamă

Importurile de legume-fructe verificate la vamă

DISTRIBUIȚI

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a iniţiat un control la mai multe puncte vamale, marţi, 23 iunie, pentru a verifica loturilor de legume şi fructe provenite din import pentru a fi comercializate pe pieţele din România. Controlul este efectuat de echipe mixte formate din câte şase experţi atât din minister, cât şi inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale Fitosanitare, comisari ai Gărzii Financiare şi ofiţeri de poliţie. În ceea ce priveşte conformitatea produselor comercializate, este verificat modul de ambalare şi de etichetare a acestora, încadrarea în clasele de calitate (calitatea I sau a II) precum şi inscripţionarea în mod corect atât pe etichete, cât şi pe documentele ce însoţesc transportul. Organele de control vor urmări existenţa şi corectitudinea tuturor documentelor şi vor verifica în ce măsură corespunde cantitatea declarată faţă de cea existentă la vânzare. Din loturile de  legume şi fructe provenite din import, vor fi prelevate probe, de către inspectorii fitosanitari, în vederea determinării eventualelor reziduuri de pesticide. Conform regulamentelor Uniunii Europene şi legislaţiei naţionale armonizate, pentru toate loturile de legume şi fructe proaspete provenite din ţări terţe, înainte de vămuire pe teritoriul României, se execută controlul de conformitate de către organismele de inspecţii în domeniul legume fructe care funcţionează la nivelul fiecărui judeţ.

Comentarii

comentarii