”Timișoara, dragostea mea!” – un loggo, un crez, o declarație, o credință, o impresie. În anii 90, aproape fiecare timișorean purta sau avea (cel puțin) un tricou cu aceste cuvinte. Dacă Timișoara este dragostea noastră, cum avem grijă de ea? Și de oraș, și de dragoste! Mai întâi, ca într-o casă, ar trebui să avem grijă să fie curată, îngrijită, să nu se facă zgomote, să nu deranjăm vecinii, să fim percepuți ca cetățeni eleganți… În ultima vreme, Timișoara, dominată de vreo 15 – 20 de ”masculi feroce ai teraselor de pe Bega” au reușit să oripileze orașul nostru, doritor a fi Capitală Culturală Europeană. Cum? Infern la ”La Căpițe”, infern la ”River Deck”, dj–ii erau proxeneți cu acte în regulă, patronii nu aveau pentru terasele lor autorizații, Garda de Mediu a descoperit că cei 50 de decibeli erau de 200 de ori câte 50 de decibeli, iar ei, patronii, plini de orgolii și de aere, specifice parveniților, nici nu acceptau sfaturile… Și atunci, ANAF, o instituție pe care nimeni nu o mai ignoră, a acționat după modelul ”Eliot Ness contra Capone”. Nici măcar bonurile nu erau înregistrate pentru activitate, ca să nu mai vorbim despre încasările la negru, despre debandada actelor fără valabilitate. În plus, se lăudau cu accesul în Primăria Timișoara, ceea ce era absolut fals! De unde atâta aroganță și inconștiență?
Noi, timișorenii, chiar nu merităm niște cluburi, niște terase, pe malul Begăi, nu merităm, oare, niște locuri decente, elegante, cu muzica fină, cu meniuri delicate, să ne simțim ca la Viena? Pe terasele de pe malul Dunării, fie la Budapesta, fie la Viena sau Belgrad, sunt localuri de o calitate indubitabilă, la mese, oamenii pot vorbi în liniște, nu trebuie să urle! Nu trebuie să-și spargă timpanele, în numele…comunicării verbale! Respectul, calitatea servirii, muzica în surdină, dar și cea mai ritmică (la baruri, seara), toate fac parte dintr-un complex al serviciilor de divertisment și turism urban, pe care lumea le iubește. Când pleci de pe o terasă de pe malul Dunării, de la Viena, după câțiva pași nu mai auzi din urmă nimic. Civilizație – acesta este numele secretului. Numai la noi, și, din păcate s-a întâmplat asta chiar în Timișoara, totul este grotesc, dușmănos, totul se vulgarizează, atunci când vorbim despre restaurante, baruri, cluburi. De ce? Pentru că avem modele create de un ”Show Păcătos”, în care amantele lui Guță dau lecții de fashion și de vorbire? Pentru că DJ–ii ”la modă” sunt, de fapt, proxeneții lumii interlope, amestecată strident cu lumea politicii și a demenței sociale? Pentru că nu se mai face distincție între umor și bădărănie, între frumos și fals?
Vrem terase! Terase legale, fără urlete, fără vânzări la negru, fără muzică înaltă la ore de noapte. Vrem localuri decente, fără fum debordant în nările celor care nu fumează! Ne vrem pe noi, timișorenii, așa cum eram în lumea civilizată, când Timișoara era ”capitala civilizației și a multiculturalității”.
Of, of!
E greu!
