Acasă Eveniment Împuşcături în Timiş: Două persoane au fost transportate la spital

Împuşcături în Timiş: Două persoane au fost transportate la spital

DISTRIBUIȚI

Două persoane – un bărbat şi o femeie – au fost transportate, sâmbătă, în stare gravă, la Spitalul Municipal din Timişoara, după ce au fost împuşcate cu un pistol cu gloanţe de cauciuc de către un bărbat, în urma unui scandal mai vechi între cele două familii. 

Incidentul a avut loc sâmbătă, în localitatea Iecea Mare din judeţul Timiş. "Este vorba despre un scandal care persistă de mai multă vreme, între o familie, proprietari de terenuri, şi o alta de ciobani. Proprietarii de terenuri au reproşat familiei de ciobani că îşi pasc oile pe terenurile lor şi că astfel le distrug culturile. Scandalul a degenerat astăzi (sâmbătă – n.r.), când fiul familiei care deţine terenurile a împuşcat-o, folosind un pistol cu gloanţe de cauciuc, pe soţia ciobanului şi pe ginerele acestuia, rănindu-i grav", a declarat Andreea Cinteză, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş. Potrivit Andreei Cinteză, cele două persoane rănite au fost transportate la Spitalul Municipal din Timişoara. Bărbatul care a tras focurile de armă este audiat, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul Poliţiei din localitatea Cărpiniş, iar poliţiştii verifică dacă are permis de port-armă şi dacă deţinea legal acea armă. De asemenea, acesta ar putea fi cercetat pentru vătămare corporală, potrivit Andreei Cinteză.

Comentarii

comentarii