Acasă Economic În 2010, Grupul Bosch preconizează o stabilizare a afacerii sale din România

În 2010, Grupul Bosch preconizează o stabilizare a afacerii sale din România

DISTRIBUIȚI

2009 a reprezentat un an cu multe provocări pentru Grupul Bosch din România. Astfel, cifra de afaceri a companiei a înregistrat o scădere cu 17%, până la 134 de milioane de euro, atingând acelaşi nivel ca în 2007. „Principalii factori care ne-au ajutat să nu scădem mai mult în 2009 sunt evoluţiile pozitive înregistrate de tehnologia auto şi de Bosch Communication Center”, a declarat Brigitte Eble, Director general Robert Bosch S.R.L. şi reprezentanta Grupului Bosch în România. În ciuda scăderii cifrei de afaceri, Bosch a continuat să investească în activităţile sale din România şi să creeze noi locuri de muncă. La sfârşitul anului 2009, concernul german a avut în România 948 de angajaţi, cu 109 mai mulţi decât în anul precedent. Bosch este încrezător că, în cursul anului 2010, va putea compensa o parte din pierderile înregistrate în 2009. „Obiectivul nostru pentru anul 2010 este revenirea la o evoluţie pozitivă“, a declarat Brigitte Eble.

Creştere pentru Bosch Communication Center România

Bosch Communication Center este furnizor internaţional de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (Business Process Outsourcing). Cei 4.000 de angajaţi din 16 locaţii situate în 9 ţări ale lumii, gestionează şi optimizează procesele de afaceri a peste 1.000 de clienţi la nivel internaţional. Din noiembrie 2007, Bosch Communication Center este prezent şi pe piaţa din România, prin sediul său de la Timişoara. Pe parcursul anului 2009, numărul angajaţilor Bosch Communication Center s-a dublat datorită noilor proiecte câştigate, astfel încât, la începutul lui 2010, numărul acestora s-a ridicat la 430 de persoane. Printre altele, Bosch Com-munication Center din Timişoara asigură asistenţă tehnică IT non-stop pentru toţi angajaţii Grupului Bosch. În 2009, Bosch Communication Center din Timişoara s-a mutat într-o clădire nouă, mai modernă. “Noul nostru sediu este dotat cu facilităţi moderne, oferindu-ne posibilitatea de a furniza clienţilor servicii la cele mai ridicate standarde de calitate, iar angajaţilor, condiţii optime de lucru” a afirmat Cornelia Bedros, Director general al Bosch Communication Center România.

 

Fabrica Bosch Rexroth din Blaj profită de redresarea situaţiei economice din 2010

În calitate de furnizor de componente şi soluţii complete de sisteme de acţionare şi control al mişcării, pentru toate ramurile industriale, Bosch Rexroth a fost puternic afectat de criza economică. Fabrica de la Blaj s-a confruntat cu o scădere accentuată a comenzilor, astfel încât nu s-a mai reuşit asigurarea unei norme întregi pentru toţi angajaţii. Din acest motiv, numărul angajaţilor a scăzut la sfârşitul anului 2009 cu aproximativ 40 de persoane, ajungând la 344. De la începutul lui 2010, s-a simţit o îmbunătăţire a situaţiei, datorită redresării mediului economic internaţional.

Divizia Automotive Aftermarket a evoluat mai bine decât restul pieţei auto

Chiar dacă 2009 a însemnat o diminuare a cifrei de afaceri a diviziei Bosch Automotive Aftermarket, începutul anului 2010 a adus o creştere a vânzărilor în aproape toate domeniile de activitate aferente acestui segment. Deosebit de îmbucurătoare este revigorarea segmentului de diagnoză auto pentru atelierele de service, dar şi interesul tot mai crescut pentru serviciile oferite de reţeaua Bosch Car Service. La finalul anului 2009, Bosch Car Service a avut în România 76 de parteneri în 40 de oraşe, cifră care va creşte în 2010 cu 15 noi locaţii.

Divizia de Scule electrice Bosch şi-a consolidat poziţia ocupată pe piaţa din România

Contextul generat pe piaţa imobiliară în 2009 a influenţat negativ cifra de afaceri înregistrată de sectorul de scule electrice, în mod special de segmentul sculelor profesionale. Astfel, vânzările din anul 2009 s-au situat sub cele din 2008. Chiar şi în aceste condiţii, Bosch a câştigat cotă de piaţă, iar evoluţia diviziei de scule electrice Bosch a fost mai bună decât cea a pieţiei. În cazul sculelor electrice pe bază de acumulatori litiu-ion s-a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 4 % în comparaţie cu anul precedent. Acest fapt arată că, şi în România, această tehnologie se bucură de un interes tot mai crescut.

Divizia de Termotehnică Bosch a câştigat cotă de piaţă

În ciuda diminuării veniturilor din 2009, Bosch a reuşit să câştige cotă de piaţă şi în domeniul termotehnicii. Mai mult, peste o treime din totalul vânzărilor diviziei de termotehnică Bosch s-a realizat prin comercializarea de sisteme de încălzire şi preparare a apei calde menajere care utilizează energie regenerabilă. Acest fapt dovedeşte că, şi în România, clienţii pun un accent tot mai mare pe tehnologiile ecologice, cu un consum redus de energie. Această tendinţă va continua şi în 2010. Până în prezent, Bosch a fost prezent pe piaţa din România cu mărcile Buderus şi Junkers. Începând cu 2010, marca Junkers a fost înlocuită cu Bosch.

Grupul Bosch în România

Grupul Bosch activează în România din anul 1994 şi deţine cinci companii în trei oraşe. Prima companie înfiinţată în România cu şaisprezece ani în urmă a fost Robert Bosch S.R.L., aceasta fiind urmată, în 1999, de BSH Electrocasnice S.R.L. şi de reprezentanţa Bosch Rexroth. În anul 2004, Bosch a preluat, în urma achiziţiei companiei germane Buderus AG, şi reprezentanţa Buderus din România. În 2005 s-a inaugurat la Blaj fabrica Bosch Rexroth S.R.L.. În 2007, Bosch a achiziţionat firma Business Relations S.R.L., în scopul consolidării activităţilor sale din cadrul Bosch Communication Center. La data de 1.01. 2009, Robert Bosch S.R.L. a preluat în totalitate afacerea Buderus din România.

Comentarii

comentarii