Acasă Eveniment În câteva zeci de minute, o furtună a afectat mai multe localități...

În câteva zeci de minute, o furtună a afectat mai multe localități din Arad

DISTRIBUIȚI

furtuna arad

O furtună care s-a abătut miercuri după-amiază asupra municipiului și județului Arad a făcut prăpăd în doar câteva zeci de minute, rafalele de vânt culcând la pământ mai mulți arbori care au avariat autovehicule sau au blocat străzi.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad au fost chemați să intervină pentru a degaja zonele în care s-au prăbușit copacii.
“În urma furtunii, la Dispeceratul ISU Arad au fost primite zeci de apeluri prin care ni se solicita ajutorul. În momentul de față avem peste 30 de solicitări, echipajele noastre deplasându-se la locul incidentelor pentru a interveni”, a declarat căpitan George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Potrivit acestuia, au fost semnalate probleme pe mai multe străzi din zona centrală a municipiul reședință de județ, unde mai mulți arbori au fost doborâți de vântul care, pe alocuri, a avut aspect de vijelie, fiind avariate câteva autoturisme.
Poate cel mai grav incident s-a produs în zona Bisericii Sârbești, unde un copac rupt de furtună a căzut peste un tramvai, dar niciun pasager nu a fost rănit. În Parcul Copiilor un arbore cu diametrul de aproximativ jumătate de metru a fost rupt de vânt, iar pe strada Nucet, acoperișul unui bloc a fost smuls de vânt. Mai mulți copaci au fost doborâți de vânt și în cartierul Micălaca, pompierii militari intervenind pentru degajarea străzilor unde s-au produs aceste incidente.
Mai multe gospodării și subsoluri de blocuri au fost inundate, locatarii cerând ajutorul echipajelor de intervenție pentru evacuarea apei cu ajutorul pompelor.
Furtuna a făcut ravagii și în județ, Garda nr. 2 de intervenție din Chișineu-Criș fiind solicitată să intervină în localitățile Sintea Mare și Chișineu-Criș pentru deblocarea căilor de comunicație, unde vântul puternic a culcat la pământ mai mulți arbori.
Au fost înregistrate numeroase avarii la liniile de alimentare cu energie electrică, echipele de intervenție al Enel intervenind pentru remedierea efectelor furtunii.

Comentarii

comentarii