Acasă Actualitate În curând, în Timişoara nu se va mai trece pe roşu! Se...

În curând, în Timişoara nu se va mai trece pe roşu! Se vor instala camere video în intersecţii şi radare de informare

DISTRIBUIȚI

nu arunca gunoiul semn

Timişoara va avea, cel mai probabil de anul viitor, un sistem de management al traficului. Vor fi semaforizate noi intersecţii, în unele se vor instala camere de supraveghere, panouri de informare, chiar şi radare de informare pentru un trafic mai fluent şi mai sigur. „Ieri am semnat contractul pentru implementare, punerea în practică a proiectului trafic management. Este ultimul proiect pe care îl avem cu finanţare din fonduri europene. Avem premise ca în final să putem raporta că noi aveam rata de succes de sută la sută în implementarea de proiecte europene. Avem foarte multe, în jur de 40”, spune primarul Timişoarei Nicolae Robu. Contractul a fost semnat de Primăria Timişoara cu asocierea dintre Swarco Traffic România SRL, ca lider de asociere, şi apoi SC Avitech SRL şi SC Swarco Mizar SPA. Valoarea estimată de proiectanţi pentru acest proiect – 34.414.883 lei fără TVA. În licitaţie, preţul a scăzut şi contractul a fost semnat pentru valoarea de 19.960.632 de lei, la care se adaugă TVA-ul. „Având în vedere că am stat mai mult de doi ani blocaţi în licitaţie, din timpul de implmenetare a proiectuluic cea mai mare parte s-a consumat deja. Am solicitat câştigătoarei licitaţiei să acepte semnarea contractului pe o perioadă mai scurtă decât cea prevăzută iniţial. SC Swarco Traffic a înţeles şi a acceptat o perioadă de şapte luni din momentul din care vom emite ordinul de începere a lucrărilor, imediat după 1 mai. Iniţial, termenul era de 12 luni”, spune Robu. În acest proiect se va realiza sistemul integrat pentru managementul traficului, vor fi semaforizate 44 de noi intersecţii, se va amenaja centru de comandă integrat pentru supraveghere video, vor fi modernizate semaforizările în alte 90 de intersecţii. Vor fi supravegheate video 134 de intersecţii cu 230 de camere video de supraveghere, care vor fi instalate în intersecţiile respective. Vor fi, în oraş, 13 radare de informare, 13 panouri cu afişare numerică pentru diverse informări, 37 de sisteme de detecţie a trecerii pe roşu şi 17 panouri pentru diverse mesaje. „Pentru noi securitatea cetăţenilor din toate punctele de vedere este o prioritate. Din păcate, în trafic, în munciipiul Timişoara, de-a lungul anilor, s-au întâmplat un număr mare de nenorociri Au fost vieţi curmate, uneori foarte tinere, ne doare când orice om, de orice vârstă, are de suferit. Securitatea în trafic este o componentă esenţială a securităţii cetăţeanului. Se va termina cu aceste teribilisme ale unor indivizi care periclitează viaţa altora, circulând cu viteze aberante prin oraş, făcând curse nocturne, care nu înţeleg cu vorba bună. Am lansat mai multe apeluri către ei să înceteze cu astfel de fapte. Cu aceste sisteme nu au scăpat, vor fi prinşi toţi cei care se dedau la aşa ceva”, spune Robu. Firma Swarco a venit cu o ofertă care cuprinde alte 23 de facilităţi – informaţii privind accesul şi condiţiile de trafic de pe autostradă, situaţia traficului în oraş, unde sunt ambuteiaje, informaţii despre parcări, simulări utile pentru deciziile de control a traficului, diverse calcule pentru timpii de trafic pe diversele rute, managementul lucrărilor şi evenimentelor de pe drumuri – toate vor fi informaţii pe panouri, vor fi făcute în cadrul proiectului, pe aceeaşi bani. La centrul de comandă se vor angaja 12 persoane, obligaţie asumată prin proiect.

 

Comentarii

comentarii