Acasă Actualitate În județul Arad – caravană pentru promovarea legii uceniciei la locul de...

În județul Arad – caravană pentru promovarea legii uceniciei la locul de muncă

DISTRIBUIȚI

Caravana de promovare a legii uceniciei a continuat în orașele Ineu și Sebiș, unde au fost prezentate avantajele legii uceniciei. Caravana a poposit la Ineu la Grupul Şcolar Mihai Viteazul şi Grupul Şcolar Sava Brancovici. La cele două întâlniri au participat 88 de elevi din anii terminali de studiu, cărora le-au fost prezentate facilităţile prevăzute de legea privind ucenicia la locul de muncă. „Tinerii au manifestat interes pentru legea uceniciei la locul de muncă, dar și pentru specializările solicitate pe piaţa muncii și oportunităţile de găsire a unui loc de muncă în ţară şi străinătate”, a declarat Mihaela Jude, inspector principal al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad. A doua localitate vizată de Caravană a  fost orașul Sebiş, unde a avut loc o întâlnire cu elevii din cadrul Grupului Şcolar. Au fost prezenţi 43 de elevi, cărora le-au fost prezentate aspecte teoretice şi practice privind tehnici de căutare a unui loc de muncă, inclusiv oportunitatea calificării şi angajării prin contracte de ucenicie la locul de muncă. Şirul seminarilor de promovare a legii uceniciei în judeţul Arad va continua şi în zilele următoare. În data de 27.01.2012 este prevăzută deplasarea la Pecica, iar săptămâna următoare întâlnirile vor avea loc în data de 31.01.2012 la Vinga şi în 02.02.2012 la Gurahonţ.
 

Comentarii

comentarii