Acasă Eveniment În Primăria Timişoara nu se mai fumează

În Primăria Timişoara nu se mai fumează

DISTRIBUIȚI

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, nu le-a dat prea mare atenţie, în cele patru mandate pe care le-a avut, fumătorilor din Primăria Timişoarei. Pe vremea lui Ciuhandu se fuma în draci în primărie şi nimeni nu lua vreo măsură în privinţa fumătorilor, care încălcau zilnic o lege aflată în vigoare şi care interzice fumatul în instituţiile publice. În ultimii ani de mandat, primarului Gheorghe Ciuhandu i s-au pus în faţă mai multe poze care îi înfăţişau pe angajaţii din primărie fumând nestingheriţi pe scara de incediu şi chiar pe holurile primăriei. De fiecare dată, Ciuhandu a replicat: ”Asta este ştire, domnilor? Am alte treburi mai importante de făcut”. Cum era ţărăniştilor şi era lui Ciuhandu a apus, noul primar nu mai tolerează fumătorii în instituţia pe care o conduce. “Nimeni nu va mai fuma pe holourile şi pe scările de incendiu din această instituţie. Există şi o lege în acest sens şi eu nu mă voi ruga de ei să o respecte. Este de la sine înţeles că o vor respecta, fără să le spun eu vreun cuvânt”, a concluzionat Nicolae Robu. Marţi, în jurul prânzului, nici o persoană nu fuma în Primăria Timişoara. Mai mult, scrumierele improvizate din pahare de cafea au dispărut. La fel şi mucurile de ţigară, care nu mai sunt la tot pasul.

 

Comentarii

comentarii