Acasă Actualitate În tot județul Timiș, doar trei clase mai sunt obligate să țină...

În tot județul Timiș, doar trei clase mai sunt obligate să țină cursuri exclusiv online. De luni, revin la școală și elevii de gimnaziu din Voiteg.

99
DISTRIBUIȚI

Vineri, 11 iunie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a actualizat, pentru unitățile de învățământ preuniversitar din județ, scenariile de desfășurare a cursurilor. În urma ședinței CJSU, cele patru unități de învățământ din Voiteg au trecut din scenariul 2 în scenariul 1, după ce rata de infectare pe 14 zile în comună a scăzut sub 1 caz la mia de locuitori. Astfel, începând de luni, vor reveni fizic la școală și elevii de gimnaziu de Școala Gimnazială Voiteg și de la Școala Gimnazială Domino Servite Voiteg.

Până acum, cu toate că erau în scenariul 2, grădinițele din Folea și din Voiteg nu erau afectate de acest aspect, toți preșcolarii mergând oricum fizic la cursuri. La fel, și cei din ciclul primar al celor două școli gimnaziale amintite. Elevii de clasa a VIII-a ar fi venit la cursuri săptămâna viitoare indiferent de scenariu, dar au intrat deja în vacanță, chiar de vineri.

În județul Timiș, în urma hotărârii CJSU, 583 de școli și grădinițe sunt în scenariul 1, iar opt sunt în scenariul 2. Este vorba despre cele din comuna Boldur. Teoretic, doar elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a ale Școlii Gimnaziale Boldur mai sunt obligați să facă cursuri online, celelalte șapte unități din comună fiind fie grădinițe, fie școli primare, toate neafectate de impunerea scenariului 2.

Reprezentanții prefecturii amintesc cum sunt definite cele două scenarii de Ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătații:

– Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori care presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

– Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, care presupune:

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Comentarii

comentarii