Expoziția În tranzit organizată de grupul de tineret din cadrul filialei UAP filiala Timișoara, T40, se va desfășura până în data de 6 septembrie, la galeria de Artă Helios din centrul orașului, Piața Victoriei numărul 6.
UAP Timișoara continuă seria sa de expuneri ale artiștilor emergenți, cu sprijinul prof. univ. dr. Daniela Constantin, președinta uniunii, prin expoziția T4T, găzduită la galeria Helios.
“Există nenumărate momente în care ne aflăm în tranzit, în punctul de trecere dintr-un loc, în altul. Există nenumărate momente de așteptare pentru a ajunge la destinația dorită, sau de a începe activitatea, de exemplu stând în avion așteptând aterizarea, în autobuz așteptând să fim acasă, în mașină conducând spre un nou loc și dorind să ajungem, sau așteptând la o coadă, un ghișeu, o ușă momentul în care e rândul nostru.
Acele momente în care ne aflăm în tranzit și doar așteptăm ne oferă uneori ocazia la introspecție. Acelea sunt momentele în care variate gânduri, planuri, concepte, idei se desfășoară în minte cu rapiditate, de multe ori prea repede ca ele să fie notate sau schițate. Însă acele idei sunt de multe ori foarte creative.
Dacă ar ajunge să fie implementate ne-ar face să ne reconfigurăm noțiunile despre ce artă creăm, ce gândim, sau ce însemnăm. Introspecțiile și ideile din tranzit sunt ca visele. Dacă nu sunt prinse, alunecă rapid și dispar. De cele mai multe ori planurile create în tranzit, sau în trecere nu ajung să fie realizate, căci odată ajunși la destinație, odată ce ne vine rândul la acțiunea anticipată pentru care am așteptat, viața își continuă cursul cu rapiditate, iar gândurile din tranzit rămân doar gânduri.
Expoziția vizează ducerea la bun sfârșit, sau dacă asta nu este posibil, măcar aducerea la stadiu de schiță a unor idei ivite „în tranzit”, a explicat asistent cercetător dr. Gabriela Robeci.
Expun artiștii vizuali: Szidonia Bandi, Bogdan Calotă, Andrei Dinică-Nicolescu, Ilie Duță, Sânziana Gheorghe, Alexandra Guțu, Smaranda Moldovan, Daria Munteanu, Luisa Palade, Oana Maria Popescu, Theodora Scurtu, Mădălin Andrei Ștefan, Amalia Tirica, Mădălina-Elena Trofin.
Expoziția este curatoriată de dr. Gabriela Robeci, alături de organizatorii expoziției, lect. univ. dr. Smaranda Moldovan care este și coordonatoarea grupului T40 și asistent cercetător dr. Oana M. Popescu, care realizează și identitatea vizuală a evenimentului.