Acasă Actualitate În urma crimelor din Malta și Slovacia, Maria Grapini cere Comisiei Europene...

În urma crimelor din Malta și Slovacia, Maria Grapini cere Comisiei Europene mai multă protecție pentru jurnaliști

DISTRIBUIȚI

Maria Grapini, europarlamentar din Timișoara, cere socoteală Comisiei Europene, cu privire la gradul ridicat de infracționalitate din Uniunea Europeană, făcând trimitere directă la uciderea celor doi jurnaliști din Malta și Slovacia.

Întrebare scrisă adresată de Grapini Comisiei Europene este următoarea:

“Având în vedere gradul ridicat de criminalitate în UE, existența unor grupări infracționale transfrontaliere și ultimele crime asupra jurnaliștilor din Malta și Slovacia, are Comisia Europeană în vedere identificarea unor măsuri noi de supraveghere și de identificare a făptuitorilor, prin EUROPOL și alte instituții europene, în vederea sporirii siguranței cetățenilor?”, a scris Grapini CE.

Comisia Europeană i-a transmis umanistei că “deplânge asasinarea doamnei Daphne Caruana Galizia și a domnului Jan Kuciak și îndeamnă autoritățile competente să efectueze rapid anchete pentru a garanta că se va face dreptate”.

Mai mult, CE o asigură pe Maria Grapini că EUROPOL s-a alăturat autorităților malteze și slovace, la cererea acestora, pentru a le sprijini în derularea anchetelor. În plus, Eurojust sprijină cooperarea judiciară dintre autoritățile slovace și cele italiene.

“În aprilie 2018, Comisia a propus un pachet privind securitatea Uniunii care include o propunere de directivă privind facilitarea utilizării informațiilor financiare în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni . Pachetul include și propuneri legislative pentru îmbunătățirea colectării transfrontaliere a probelor electronice în materie penală. În același timp, Comisia oferă finanțare pentru punerea în aplicare a așa-numitului „ciclu de politici ale UE privind criminalitatea internațională organizată și gravă”. Acesta asigură bazele unei cooperări eficace între statele membre, instituțiile UE și agențiile UE și conduce la acțiuni operaționale transfrontaliere care vizează cele mai urgente amenințări infracționale cu care se confruntă UE, inclusiv grupurile de criminalitate organizată care operează transfrontalier”, se mai arată în răspunsul transmis europarlamentarului PPU-sl.

Maria Grapini mai este informată de CE că “noile sisteme de gestionare a frontierelor, cum ar fi Sistemul de intrare-ieșire și Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, le vor permite autorităților de aplicare a legii să consulte anumite date privind resortisanții țărilor terțe, atunci când acest lucru este necesar, în anumite cazuri specifice și individuale”.

 

 

Comentarii

comentarii