Înălțarea Sfintei Cruci este o străveche sărbătoare creștină, pe care Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește, în fiecare an, în data de 14 septembrie.
Marți, la Catedrala mitropolitană Timișoara, ca și în toate bisericile din Banat, manifestarea religioasă a fost cinstită de preoți și credincioși, prin participarea la sfintele slujbe, dar și prin post înainte.
ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, care a condus Sfânta liturghie de la catedrală, a explicat că această mare sărbătoare a fost cinstită, pentru întâia oară, la 14 septembrie 335, când lemnul crucii pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperit de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a fost înălțat în fața poporului dreptcredincios de către patriarhul Macarie al Ierusalimului.
Al doilea moment istoric legat de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a avut loc în secolul al VII-lea. Perșii au ocupat atunci Ierusalimul, au distrus biserica Învierii Domnului și au dus Sfânta Cruce în capitala lor, Ctesifon. Împăratul bizantin Heraclios i-a învins pe cuceritori, a recuperat Sfânta Cruce și a readus-o la Ierusalim, în anul 629, unde a fost din nou înălțată și așezată în Biserica Sfântului Mormânt, ca semn al biruinței vieții asupra morții și spre aducere aminte de pătimirile și moartea Domnului.
Din secolul al IV-lea și până în zilele noastre, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este respectată cu evlavie și sfințenie de preoții, monahii și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, care, în această zi de praznic, se opresc din activitățile lor zilnice și participă la Sfânta liturghie.
Potrivit rânduielilor bisericești și tradițiilor creștine, cu prilejul sărbătoririi Înălțării Sfintei Cruci, preoții din unele zone ale țării binecuvintează cu aghiasmă pe credincioși și casele lor, cântând troparul „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.”
Întrucât această rânduială s-a păstrat și în parohii ale eparhiei, părinții slujitori sunt îndemnați ca, ținând seama de situația specială în care ne aflăm, să meargă numai la casele credincioșilor care solicită săvârșirea acestei rânduieli pentru familia și gospodăria lor.
