Acasă Actualitate Încă 20 de cimitire cercetate în Caraș Severin

Încă 20 de cimitire cercetate în Caraș Severin

394
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 27 martie, s-a desfășurat cea de-a doua acțiune a Episcopiei Caransebeșului din cadrul proiectului pastoral-misionar de a vizita cimitirele din întreaga eparhie, în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

Astfel, preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului a mers în două parohii de pe Valea Bistrei pentru a săvârși Slujba Parastasului în cimitirele parohiale.

Împreună cu toți preoții din cadrul cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, dar și cu autorități locale, tineri, copii și credincioși din Parohia Mal și Ferdinand, aparținătoare orașului Oțelu Roșu, ierarhul s-a rugat pentru odihna celor ce își dorm somnul de veci în cele două cimitire.

Sfintele slujbe au fost săvârșite de părintele protopop Florin Ciucur, alături de un sobor de preoți. Întrucât ziua de 27 martie, este Ziua Unirii Basarabiei cu România, în cadrul slujbelor de parastas au fost pomeniți și cei ce au luptat pentru acest deziderat.

„Proiectul eparhiei noastre continuă și iată în a doua sâmbătă din Postul Mare am săvârșit slujba Parastasului în 20 de cimitire parohiale din Eparhia Banatului de Munte, întrucât și colaboratorii noștri de la Centrul Eparhial, părinții consilieri, inspectori și protopopi au fost în celelalte 9 cercuri, oficiind de asemenea slujbe de pomenire. Este timpul cel mai potrivit, Sfântul și Marele Post al Paștilor, ca în fiecare sâmbătă să mergem la biserică, dar și în cimitirele parohiale, să oficiem slujbe de pomenire pentru strămoșii, moșii, părinții, frații, surorile, fiii și fiicele noastre.

Atât în cimitirul din Parohia Mal, cât și în cel din Parohia Ferdinand, avem personalități care au marcat istoria locală, preoți, profesori, istorici și cercetători. Noi i-am pomenit pe toți astăzi și totodată am discutat împreună cu preoții aparținători cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, despre aceste personalități înhumate în cele două cimitire parohiale”, a spus preasfințitul Lucian.

După slujbele de pomenire ziua a continuat cu o conferință în care a fost prezentată tema „Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul: temeiuri liturgice”, de către părintele Ovidiu Tinca de la Parohia Obreja. De asemenea, au fost elogiate și personalitățile ce au marcat istoria locală și își dorm somnul de veci în cimitirele parohiale.

La final au fost discutate mai multe probleme întâmpinate în lucrarea pastoral-misionară desfășurată în parohii de preoții din cadrul cercului Valea Bistrei.

 

Comentarii

comentarii