Acasă Eveniment Incendiu de proporții în zona centrală a Timișoarei

Incendiu de proporții în zona centrală a Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică dimineața în zona centrală a Timișoarei.

Norii negrii de fum acoperă zona din Calea Aradului. Potrivit ISU Timiș, a fost vorba despre un incendiu la acoperișul unei clădiri de pe strada Aristide Demetriade.

„La ora 9.53 a fost anunțat un incendiu la un birou situat într-o fostă magazie, clădire doar cu parter, pe Aristide Demetriade. La fața locului au fost trimise o autospecială de primă intervenție, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD, cu 15 subofițeri. După sosirea la locul intervenției, s-a constatat că ard 140 mp din acoperișul acelei magazii și clădiri de birouri. Paznicul a anunțat că este posibil să fie niște butelii în interior, dar nu s-a confirmat. În acest moment (ora 10.30 – n.r.), incendiul este lichidat”, ne-a declarat Elena Megherea, purtător de cuvânt al ISU Timiș.

Comentarii

comentarii