Acasă Eveniment Incendiu la un adăpost de animale în județul Arad

Incendiu la un adăpost de animale în județul Arad

DISTRIBUIȚI

În această după-amiază, în jurul orei 17.15, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu la Moroda. „Detașamentul de Pompieri Ineu, cu sprijinul Serviciului de Voluntari pentru Situații de Urgență Pâncota a intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în zona localității Moroda, pe câmp, pentru stingerea unui incendiu la un adăpost improvizat de animale. În momentul sosirii echipajelor, după parcurgerea unui drum de pământ neamenajat, incendiul se manifesta generalizat la întreg adăpostul pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, cu posibilitatea de propagare la un depozit de baloti de paie”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Incendiul a fost văzut și anunțat târziu de către cei doi îngrijitori. „După aproximativ două ore de intervenție, incendiul a fost lichidat. Din păcate mai multe animale, patru porci, 18 purcei și doi viței au ars în incendiu. A fost salvat depozitul de baloți. Cauza probabilă a fost “țigară aruncată la întâmplare””, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Comentarii

comentarii