Acasă Actualitate Încep lucrările la corpul de ambulatoriu al Clinicii de balneologie a Spitalului...

Încep lucrările la corpul de ambulatoriu al Clinicii de balneologie a Spitalului Municipal Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un nou proiect pe fonduri europene prinde contur la Timișoara. Este vorba despre cel care privește extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Marți, 27 iulie, primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor, ceea ce ar trebui să însemne că, peste un an și nouă luni, clinica de balneologie a Spitalului Municipal va ajunge la cele mai înalte standarde.

Proiectul de reabilitare vizează doar Corpul B, construit în anii 1960, destinat activităților de ambulatoriu și având o suprafață construită de 1.560 mp. În prezent, clinica funcționează la o capacitate redusă, iar bazinul cu apă termală nu a mai fost folosit din anul 2008. O parte dintre construcțiile existente vor fi demolate, însă, per total, extinderea se va realiza atât pe verticală, cât și pe orizontală.

„Acest proiect este așteptat de peste 12 ani de mii de pacienți din vestul țării și este esențial ca Timișoara să profite de potențialul pe care îl are în acest domeniu. Azi începem lucrările pentru modernizarea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din Timișoara, însă investițiile pe care le facem în sănătate sunt constante și vor continua în același ritm accelerat și în anii care urmează. Timișoara este un centru medical de referință în vestul țării, iar cele 125 de milioane de lei pe care le investim în acest an în domeniul sănătății sunt vitale pentru ca orașul să rămână unul de top în acest domeniu”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noua structură ar trebui, conform caietului de sarcini, să atingă normele necesare instituțiilor spitalicești. În primul rând, vor fi reabilitate zonele care cuprind bazinul mare, vestiarele, grupurile sanitare și legătura cu corpul A. Tot în cadrul clădirilor existente, va fi construit un nou etaj pentru cabinete de consultație și va fi făcută o legătura cu corpul A, va fi montat un lift exterior. În schimb, în locul actualului ambulatoriu va fi realizată o clădire cu două nivele, cu cabinete pentru medici, cabinete de consultație, săli de tratament, vestiare și grupuri sanitare. La parter va fi recreat sectorul de hidroterapie. Noul corp va păstra rolul actual de ambulatoriu, urmând să aibă o intrare principală din exterior, care va permite accesul direct în ambulatoriu al persoanelor cu dizabilități și accesul cu targa. Pe final, se vor realiza finisaje moderne, se vor schimba instalațiile interioare și rețelele de utilități și vor fi achiziționate dotări medicale și mobilier.

„Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara este singurul spital din zona de vest a ţării care are în structura sa un serviciu Ambulatoriu de Specialitate Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie cu o vastă bază de tratament, de cercetare şi educaţie în acest domeniu. Ambulatoriul Clinicii este o unitate medicală reprezentativă în localitate pentru tratamentele medicale de specialitate oferite de-a lungul timpului cetăţenilor Timişoarei, celor din judeţ şi din judeţele limitrofe și este unicul centru metodologic de profil din regiune. Modernizarea, extinderea și dotarea corespunzătoare a ambulatoriului Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie este necesară, întrucât va permite îmbogăţirea ofertei terapeutice de recuperare pentru pacienţii cu deficienţe musculare, hipotrofii şi mobilităţii articulare limitate, reintegrarea mai rapidă a pacienţilor în câmpul muncii şi creşterea calităţii vieţii acestora. Totodată, aceasta ar face posibilă mărirea capacităţii operaţionale a ambulatoriului la 500-600 de pacienţi/lună. În cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timișoara a fost demarată, în anul 2016, o procedură pentru efectuarea unui studiu geologic pentru a clarifica viabilitatea surselor actuale de apă termominerală și oportunitatea efectuării unor noi foraje, pentru o nouă aducţiune necesară actualului bazin mare”, a explicat Daniel Malița, directorul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

„Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie este clinica universitară de referință pentru vestul țării, pregătind medicii rezidenți în specialitatea Medicină Fizică și de Reabilitare. Proiectul de reabilitare este absolut necesar, corpurile de clădire necesitând lucrări ample de reabilitare, astfel încât ne bucură demolarea parțială și construcția unui corp nou și, mai ales, dotarea acestuia cu aparatură de top. Această dotare cu aparatură performantă prevăzută în proiect ne va oferi  posibilitatea de a deveni un centru de referință național în Medicina Fizică și de Reabilitare, oferind medicilor rezidenți și studenților posibilitatea unei înalte calificări, totul în beneficiul pacienților care se adresează serviciilor de Medicina Fizică și Reabilitare și, totodată, crescând nivelul de abordare a cazurilor mai complexe, care pot fi tratate local”, a completat Conf. Univ. Dr. Răzvan Gabriel Dragoi, Șef Secție Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal De Urgență Timișoara.

Proiectul clinicii de balneologie nu este unul nou. În 10 septembrie 2019  s-a semnat contractul de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, iar în noiembrie 2020 a fost lansată licitația pentru desemnarea constructorului. În mai 2021, după soluționarea unei contestații, firma câștigătoare a fost desemnată SC ALEX-DIA CONSTRUCT SRL. Valoarea lucrărilor este de 12,9 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor fiind de 21 de luni. Momentan, Primăria Timișoara lucrează la documentații necesare și pentru reabilitarea corpului A de clădire.

Comentarii

comentarii