Acasă Actualitate Începând de sâmbătă, vaccinare fără programare, indiferent de serul ales

Începând de sâmbătă, vaccinare fără programare, indiferent de serul ales

DISTRIBUIȚI

Începând de sâmbătă, 8 mai, vaccinarea împotriva COVID-19 se va putea realiza și fără programare în platforma digitală, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Acest lucru va fi valabil indeiferent de serul care se administrează în centrul ales, singura condiție necesară fiind prezentarea unui act de identitate valabil.

Persoanele de peste 60 de ani se vor putea vaccina oricând în limita programului centrului de vaccinare ales, în timp ce populația generală o va putea face doar după ora 14.00. De menționat că, totuși, programarea oferă prioritate la accesul în centre, suplimentar urmând a fi distribuite bonuri de ordine persoanelor care se prezintă direct, în limita numărul de locuri disponibile.

„Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor”, asigură grupul de comunicare al CNCAV.

Reamintim începând încă de marți, 4 mai, până marțea viitoare, 11 mai, șapte spitale militare din țară, inclusiv cel din Timișoara, organizează „maratoane de vaccinare”. Și acestea se vor desfășura în paralel, cu două diferențe: funcționarea lor rămâne non-stop și este folosit exclusiv serul Pfizer-BioNTech.

Comentarii

comentarii