Acasă Cultura Începe Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti

Începe Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti

DISTRIBUIȚI

Vezi programul complet al festivalului

Ediţia 2012 a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), eveniment organizat de Teatrul Naţional Timişoara, începe sâmbătă, 5 mai.

Festivalul va fi structurat pe şapte secţiuni: secţiunea-concurs FDR, secţiunea ClasicOЯama, secţiunea Story Theatre, secţiunea Europe on Stage, secţiunea Teatrul şi Comunitatea, secţiunea CND şi secţiunea Outdoor.

 

Potrivit organizatorilor, anul acesta, FEST-FDR, eveniment susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, va fi o sărbătoare a oraşului, o întâlnire la care au fost invitate teatrul, muzica, dansul şi artele vizuale. Structura FEST-FDR include două componente paralele: o dimensiune românească şi o dimensiune internaţională, bine reprezentate în programul festivalului. Prima inventariază cele mai bune texte româneşti de teatru, ca parte integrantă a culturii europene, încă prea puţin cunoscută. Conform informaţiilor furnizate de Codruţa Popov, secretar literar al Teatrului Naţional Timişoara, FEST-FDR este singura platformă dedicată teatrului românesc contemporan (text şi spectacol), plasată în context global prin prezenţa unui juriu internaţional a cărui misiune este aceea de a decide şi de a acorda premiul pentru cel mai bun spectacol.

Deschiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 5 mai, la ora 18.00, la Sala 2, cu spectacolul „Teatrul”, de Viliam Dočolomanský, pus în scenă de Compania Farm in the Cave din Cehia. Programul complet al FEST-FDR poate fi consultat mai jos.

Sâmbătă, 5 mai

– ora 18.00, Sala 2, DESCHIDEREA FESTIVALULUI, „Teatrul”, un spectacol de Viliam Dočolomanský, Compania Farm in the Cave, Cehia (secțiunea EUROPE ON STAGE)

– ora 21.30, Sala ORT, „X milimetri din Y kilometri”, un  spectacol de Gianina Cărbunariu, Asociația Colectiv A, Fabrica de Pensule Cluj (secțiunea FDR)

– ora 22.00, Sala 2, „Teatrul”, un spectacol de Viliam Dočolomanský, Compania Farm in the Cave, Cehia (secțiunea EUROPE ON STAGE)

Duminică, 6 mai

– ora 10.00, Hol oglinzi, Atelier de arta actorului Shakespeare: iubiri, Coordonator Liviu Lucaci. Participă studenți ai UNATC și studenți ai secției de Teatru a Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara

– ora 11.00, Bastion, Dezbatere: „Teatrul de convenție. De la Meyerhold la teatrul contemporan”. Moderează Alexander Hausvater; Lansare de carte Vsevolod Meyerhold. Introducere, selecție de texte și traducere de Béatrice Picon-Vallin. Prezintă Nicolae Mandea; Lansare de carte „Despre teatru”, de V. E. Meyerhold. Prezintă Andreea Dumitru

– ora 17.00, Studio 5, „Potop! Potop! Vrem gondole!”, scenariu colectiv de commedia dell’arte, regia Mara Opriș și Ionuț Caras, Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj (secțiunea STUDENT SHOW)

– ora 19.00, Sala Mare, „Insul”, după Gellu Naum, regia Ada Milea, Teatrul Național Cluj (secțiunea STORY THEATRE)

– ora 21.30, Sala ORT, „Macbeth vs Macbett”, după W. Shakespeare / E. Ionesco, regia Petru-Silviu Văcărescu, Departamentul de Muzică și Actorie al Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara (secțiunea STUDENT SHOW)

– ora 21.00, Sala 2, „Frisson”, de Pál Frenák, Compania de dans „Pál Frenák” Paris/Budapesta (secțiunea EUROPE ON STAGE)

Luni, 7 mai

– ora 10.00, Bastion, Workshop „Contradicții în teatrul românesc”. Atelier organizat de Centrul Cultural German și susținut de Alexander Hausvater

– ora 10.00, Hol oglinzi, Atelier de arta actorului Shakespeare: iubiri

– ora 11.00, Foaier Sala 2, spectacol-lectură: „Nu ne-am născut în locul potrivit”, de David Schwarz și Alice Monica Marinescu. Coordonator Christian Papke; Lansare de carte Seria Dramaturgi de azi. Prezintă Andreea Dumitru și Oana Borș

– ora 17.00, Sala Mare, „Târgoviște de jucărie”, de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul Municipal Târgoviște (secțiunea FDR)

– ora 17.00, Studio 5, „De veghe în lanul de secară” după J.D. Salinger, regia Mara Opriș și Ionuț Caras, Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj (secțiunea STUDENT SHOW)

– ora 20.00, Sala 2, „La răscruce de vânturi”, după Emily Brontë, regia Ada Lupu, Teatrul Național Cluj (secțiunea STORY THEATRE)

– ora 21.30, Sala ORT, „Jocuri în curtea din spate”, după Edna Mazya, regia Bobi Pricop, UNATC București (secțiunea STUDENT SHOW)

Marți, 8 mai

– ora 10.00, Bastion, Workshop: Contradicții în teatrul românesc.

– ora 10.00, Hol oglinzi, Atelier de arta actorului Shakespeare: iubiri.  Lecție deschisă

– ora 17.00, Sala 2, „Zero decibeli”, de Mona Bozdog și Ioana Păun, regia Ioana Păun, Teatrul Mic București (secțiunea FDR)

– ora 19.00, Sala Mare, Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru, regia Eugen Făt, Teatrul Odeon București (secțiunea FDR)

– ora 21.00, Studio 5, „Yes, we can’t”, un spectacol de Daniel Popa, ActiveWatch București (secțiunea TEATRUL ȘI COMUNITATEA)

– ora 21.30, Sala ORT, „ROGVAIV”, un spectacol de Bogdan Georgescu, Teatrul Spălătorie Chișinău (secțiunea FDR)

– ora 22.00, Piața Victoriei, „Arca”, Teatrul Osmego Dnia, Polonia (secțiunea OUTDOOR)

Miercuri, 9 mai

– ora 10.00, Bastion, Workshop: Contradicții în teatrul românesc.

– ora 11.00, Sala Moruzan, Spectacol lectură CND 2012; dezbatere: „Dramaturgia contemporană românească între text și spectacol”. Moderator Mihaela Michailov; Lansare de carte CND 2011. Prezintă Nicolae Mandea

– ora 17.00, Studio 5, „Fără sprijin”, Ofensiva Generozității (secțiunea TEATRUL ȘI COMUNITATEA)

– ora 19.00, Sala Mare, „Fata din curcubeu”, un spectacol de Lia Bugnar, Teatrul Național București (secțiunea FDR)

– ora 21.00, Sala 2, „Othello și preaiubita lui Desdemona”, după W. Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, Studio M Sfântu Gheorghe (secțiunea EUROPE ON STAGE)

– ora 22.00, Piața Victoriei, „Arca”, Teatrul Osmego Dnia, Polonia (secțiunea OUTDOOR)

Joi, 10 mai

– ora 10.00, Bastion, Workshop Contradicții în teatrul românesc.

– ora 10.00, Foaier Sala 2, Atelier de arta actorului. Matrimoniale. Lecție deschisă. Coordonator Ionuț Caras și Mara Opriș. Participă studenți ai Facultății de Teatru de Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai și studenți ai secției de Teatru a Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara

– ora 14.30, Bastion, spectacol-lectură: „O, lume minunată” de Liviu Lucaci. Regia Alexander Hausvater

– ora 17.00, Sala 2, „În aer”, de Alexandra Pâzgu, regia m.chris.nedeea, Teatrul Național Timișoara (secțiunea CND)

– ora 18.00, Parcul Civic, „Bucătarii buclucași. Odiseea gastronomică”, regia Piotr Chlipalski, Teatrul Feta, Polonia (secțiunea OUTDOOR)

– ora 19.00, Sala Mare, „Inventatorul iubirii”, după Gherasim Luca, Teatrul de Artă Deva (secțiunea STORY THEATRE)

– ora 21.00, Studio 5, „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega, regia Tapasztö Ernő, Aradi Kamarszinház (secțiunea FDR, spectacol cu traducere în limba română)

– ora 22.00, club Al-Kimia, Paperjam #5 Eveniment de muzică improvizată                                                                                               

Vineri, 11 mai

– ora 10.00, Bastion, Workshop Contradicții în teatrul românesc.

– ora 11.00, Bastion, dezbatere: „Fenomenul spectacologic românesc în context european”.  Participă: Bonnie Marranca, Andreas Beck, Ingrid De Ketelaere; lansare de carte: „Interzis accesul animalelor” de Rodrigo Garcia – Jurnal de repetiții de Geanina Jinaru. Prezentarea revistei  scena.ro. Moderează și prezintă Cristina Modreanu

– ora 17.00, Studio 5, „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, regia Jiří Trnka, Teatrul Orășenesc Děčín, Cehia (secțiunea FDR, spectacol cu traducere în limba română)

– ora 18.00, Parcul Civic, Firul Ariadnei, regia Elwira Twardowska, Teatrul Feta, Polonia (secțiunea OUTDOOR)

– ora 19.00, Sala 2, „Crapul”, de Masayuki Moriyama / „Stația de autobuz”, de Den Fujita, regia Den Fujita, Teatrul 1980, Japonia (secțiunea GUEST SHOW, spectacol cu traducere în limba română)

– ora 21.00, Foaier Sala 2, „(Pe)Trecere”. Expoziție de pictură Gabriel Bodnariu & concert KooperativA

– ora 22.00, Piața Victoriei, „A+Lucruri pe care nu ți le-am spus niciodată”, regia Inés Boza, Teatrul Senza Tempo, Spania (secțiunea OUTDOOR)

Sâmbătă, 12 mai

– ora 12.00, Parcul Industrial Freidorf nr. 5/B/2, Inaugurarea FABRICII DE DECORURI a Teatrului Național din Timișoara

– ora 19.00, Sala Mare, „Orchestra Titanic”, de Hristo Boytchev, regia Alexander Hausvater, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad (secțiunea EUROPE ON STAGE)

– ora 21.00, Sala 2, „Duet”, spectacol de Sergiu Matiș și Vlaicu Golcea (secțiunea EUROPE ON STAGE)

– ora 22.00, Piața Victoriei, „A+ lucruri pe care nu ți le-am spus niciodată”, regia Inés Boza, Teatrul Senza Tempo, Spania (secțiunea OUTDOOR)

Duminică, 13 mai

– ora 11.00, Bastion, dezbatere: Școlile românești de teatru în dialog. Moderator Nicolae Mandea

– ora 17.00, Studio 5, „Tres”, de Miguel-Ange, regia Rémy Cotta, Franța (secțiunea EUROPE ON STAGE)

– ora 19.00, Sala 2, „Capra cu trei iezi!” – Un studiu gastronomic după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT București (secțiunea STORY THEATRE)

– ora 21.00, Sala Mare, GALA PREMIILOR FDR

ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI

O furtună după W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național Craiova (secțiunea EUROPE ON STAGE)

Comentarii

comentarii