Acasă Cultura Începe Târgul Meșterilor Populari 2019, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Începe Târgul Meșterilor Populari 2019, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara

DISTRIBUIȚI

Muzeul Satului Bănăţean Timișoara îi invită pe cetățenii din județul Timiș și din toată zona de vest, între 20 și 22 septembrie 2019, la a XIX-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, unul dintre cele mai importante evenimente anuale ale muzeului.

Manifestarea are loc cu sprijinul financiar de Consiliului Județean Timiș.

”Târgul Meșterilor este un eveniment cu continuitate, care conservă tradiţiile meşteşugurilor artistice şi prilejuieşte reântâlnirea cu cei mai reprezentativi meşteri populari din România din diferite zone etnografice ale ţării.

Anul acesta vom găzdui circa 60 de meșteri și artizani din toată țara, specializaţi în prelucrarea lutului, lemnului, osului, metalului, în crearea de ţesături, măşti, podoabe populare, împletituri, icoane, dantelărie, obiecte din sfoară, instrumente musicale şi nu în ultimul rând gastronomie tradiţională”, a explicat Borco Ilin, purtător de cuvânt al MSB Timișoara.

Program:

Sâmbătă, 21 septembrie între orele10.00 – 11.00 va avea loc deschiderea festivă, iar evenimentul va ține toată ziua, până la ora 20.00.

Duminică, 22 septembrie, expoziția cu vânzare va însufleți pădurea din incinta muzeului de la ora 10.00 la 20.00, cu precizarea că între 13. 00-14. 00 va avea loc festivitatea de premiere a participanţilor, cu o tombolă cu premii constând din obiecte etnografice donate de meșterii populari participanți.

Și sâmbătă și duminică, pe scena noastră vor avea loc spectacole de muzică populară live, cu cei  mai îndrăgiți interpreți de muzică folclorică din Banat.

Comentarii

comentarii