Acasă Politica Incident la Consiliul de Conducere al PNŢCD: Aurelian Pavelescu a părăsit şedinţa...

Incident la Consiliul de Conducere al PNŢCD: Aurelian Pavelescu a părăsit şedinţa din cauza lui Ciuhandu

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Ciorbea a încheiat o alianţă, dar nu a reuşit reconcilierea în interiorul PNŢCD

Liderul unei grupări din PNŢCD, Aurelian Pavelescu a părăsit sâmbătă şedinţa CNC al PNŢCD, declarând că acesta este "o întâlnire nestatutară" şi "un bluf".

 

Pavelescu a precizat că a propus ca, în cel mult o lună, să se organizeze alegeri în filialele partidului, urmate de un congres, întrunire care "nu este un grup de oameni adunat de pe stradă, ci de reprezentanţi ai filialelor".

Liderul ţărănist a susţinut că Gheorghe Ciuhandu, cel care conduce şedinţa CNC de sâmbătă, a refuzat să pună în dezbatere propunerile sale, motiv pentru care a părăsit întrunirea. El a adăugat că preşedintele ţărănist, Victor Ciorbea, care a avut iniţiativa convocării CNC, a organizat acţiunea "pentru el şi pentru funcţia de preşedinte de partid" şi, dacă deciziile care se vor lua vor fi "radicale", se va accentua sciziunea din partid.

Ordinea de zi a şedinţei CNC cuprinde, conform unui comunicat al partidului, "propunerea de cooptare a unor noi membri în conducerea naţională, în scopul stingerii divergenţelor din partid". "Se vor discuta de asemenea, probleme legate de activitatea electorală: strângerea de semnături pentru intrarea partidului în campania electorală din 2012, participarea la alegerile parlamentare parţiale din colegii situate în judeţele Olt, Cluj şi Bihor şi se va supune validării Protocolul încheiat între PNŢCD şi Asociaţia «21 Decembrie 1989» privind constituirea Alianţei politico-civice «Calea Dreaptă»", se enumera în comunicat.

Ciorbea a încheiat o alianţă, dar nu a reuşit reconcilierea în interiorul PNŢCD

PNŢCD şi Asociaţia "21 decembrie 1989" s-au asociat, sâmbătă, în "Alianţa Calea Dreaptă", însă încercarea de reconciliere în interiorul partidului a eşuat, conform liderului formaţiunii, Victor Ciorbea. Ciorbea a spus, la o conferinţă de presă, că a convocat şedinţa Comitetului Naţional de Coordonare al PNŢCD pentru a reconcilia grupările din partid, pentru a finaliza pe cale paşnică toate procesele care sunt pe rol de trei ani şi a propus cooptarea în structurile de conducere a celor care conduc aceste grupări. "Din păcate nu am reuşit să ne atingem scopul (…) Aurelian Pavelescu, bine că a venit măcar, a transmis mesajul de anul trecut. A venit doar cu doi-trei oameni, a luat cuvântul şi a venit doar să vă dea dumneavoastră o declaraţie la intrare. Alt scop nu a avut", a declarat Ciorbea. El a adăugat că Pavelescu dorea să întârzie participarea PNŢCD la alegerile parlamentare, propunând alegeri în filiale şi, apoi, în câţiva ani, un congres. Victor Ciorbea a mai spus că, în aceste condiţii, PNŢCD "va lupta la tribunal, unde miercuri este o zi decisivă". El a anunţat că CNC a aprobat "Alianţa Calea Dreaptă", formată de PNŢCD cu Asociaţia "21 Decembrie 1989", iar partidul este în tratative avansate cu câteva asociaţii monarhiste, cu Alianţa Civică, AFDPR pentru ca acestea să intre în alianţă. Ciorbea a precizat că nu intenţionează o colaborare cu PDL, proiectul PNŢCD fiind "Calea Dreaptă".

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii