Primăria Timișoara a fost nevoită să prelungească cu un an durata maximă de implementare a proiectului prin care orașul a fost dotat cu 44 de autobuze electrice. Deși mijloacele de transport au sosit deja, la fel și stațiile de încărcare, contractul nu poate fi încă închis.
Problema a apărut pentru că investiția de montare a stațiilor de încărcare de la garajul din zona Dâmbovița nu a fost finalizată.
”Se aprobă prelungirea până cel târziu la data de 31.12.2025 a duratei de implementare a proiectului „Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 18 m, Brașov, Timișoara” cod SMIS 128114, în vederea finalizării integrale a proiectului și asigurării funcționalității acestuia. Sumele prevăzute în bugetul proiectului au fost cheltuite și rambursate în totalitate, astfel costurile necesare pentru finalizarea proiectului sunt în valoare de 0,00 lei. Municipiul Timișoara se va asigura de cuprinderea în bugetul local a tuturor cheltuielilor conexe ce pot să apară ulterior și care vor fi necesare în vederea finalizării în bune condiții a proiectului”, se spune în hotărârea adoptată la vot.
Proiectul „Achiziţie mijloace de transport public autobuze electrice 18 m, Braşov, Timişoara” cod smis 128144, este finanțat din FEDR (POR 2014-2020, axa prioritară 4, prioritatea de investiţii 4, obiectivul specific 4.1 – reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă), derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Municipiul Timișoara. În data de 01.10.2019, a fost semnat Contractul de finanțare nr. 4812 derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Municipiul Timișoara, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr.
SMIS 128114, intitulat: „Achiziţie mijloace de transport public autobuze electrice 18 m, Braşov, Timişoara”. Acesta a fost finanțat din FEDR (POR 2014-2020, axa prioritară 4, prioritatea de investiţii 4, obiectivul specific 4.1 – reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă). În data de 24.08.2021 s-a semnat contractul de furnizare cu ofertantul Karsan Otomotiv Sanayii Ve Ticaret A.Ş, declarat câştigător în urma procedurii de achiziţie publică organizată de către minister, pentru achiziţionarea de autobuze electrice pentru Municipiul Braşov şi Municipiul Timişoara, prin care se vor furniza, pentru Municipul Timişoara, un număr de 44 autobuze electrice articulate de 18 m, 44 staţii de încărcare lentă şi 15 staţii de încărcare rapidă.
Furizorul Karsan Otomotiv Sanayii Ve Ticaret A.Ş a livrat toate echipamentele și mijloacele de transport achiziționate prin proiect și toate fondurile nerambursabile alocate Municipiului Timișoara au fost solicitate și rambursate conform bugetului proiectului.
Urmează partea a doua a proiectului, în vederea asigurării funcționalității stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice, beneficiarul a demarat lucrările de amenajare a amplasamentelor și de asigurare a utilităților necesare; costurile aferente lucrărilor de execuție sunt prevăzute în bugetul local, investiția fiind complementară proiectului.
Se pare că această etapă este întârziată, nefiind finalizată. De lucrat mai este la garajul STPT din zona Dâmbovița, acolo este în curs de derulare investiția pentru finalizarea montării stațiilor de încărcare, care mai durează până va fi finalizată.