Ilie Sîrbu, consilier local AUR, atenționează că, pentru că la capitolul ”Disciplina în Construcții” nu mai este de lucru, agenții Poliției Locale de la acest serviciu își fac de lucru. Mai exact pun timișorenii pe drumuri.
Sîrbu a povestit că, pentru că așa ”a vrut mușchii lor”, doi agenți la vedere ai Poliției Locale din Timișoara s-au gândit că ar fi bine să pună pe drumuri reprezentanții unei asociații de locatari de pe strada Constantin Stere că poate le iasă ceva contribuție la bugetul local. Au somat asociația ca în două zile să se prezinte la sediul Poliției Locale.
Sîrbu a mai atenționat că motivul este unul halucinant!
“Repet, pentru că pe toate șantierele Timișoarei totul este perfect și activitatea se desfășoară la cea mai înaltă cotă de disciplină în construcții, doi ”obedienți locali” s-au gândit să-l cheme la sediul lor pe președintele acestei asociații.
Motivul este unul foarte serios! Blocul acestei asociații a fost ”inscripționat pe lateral dreapta” de niște unii care s-au jucat cu ”șpreiurile” fără știrea arhitectului șef, dând naștere unui ”graffiti” fără autorizație de construire. Se pare că în mintea lor îngustă au considerat că ”inscripționarea” s-a realizat la cererea locatarilor acestui imobil”, a scris Sîrbu, pe facebook.
Președintele asociației de locatari a fost somat să se prezinte la sediul Poliției Locale, pentru clarificări, în termen de două zile și să fie ”echipat” cu act de identitate, act dobândire imobil (probabil pentru toate apartamentele), autorizația de construire aferentă blocului sau al graffiti-ului, nu reiese clar din somație (!), plan de încadrare în zonă, proiect de construire (probabil al blocului sau al graffiti-ului, nu reiese clar din somație).
Sîrbu a concluzionat:
“Iată, cu ce se ocupă polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții! Pun oamenii pe drumuri în loc să îi găsească pe cei care au mâzgălit ”partea lateral dreapta” a blocului sau să raporteze ineficiența ”colegilor locali” care, se pare, nu sunt în stare să protejeze fațadele orașului, aruncând în cârca timișorenilor neputința lor.
Din punctul meu de vedere, e clar, cuvântul ”slugoi” a căpătat sens, cel puțin la Direcția Generală a Poliției Locale a Municipiului Timișoara. Acestor ”obedienți locali” li se potrivește citatul: ”Un slugarnic poate accede la funcții, dar tot patruped loial rămâne!”
P.S: Domnilor de la Disciplina în Construcții din Direcția Generală a Poliției Locale a Municipiului Timișoara, încă mai aștept răspuns referitor la imobilul de pe strada Ion Luca Caragiale nr. 1”, este mesajul consilierului local AUR Timiș.