Acasă Cultura Indicele drept peniță, de la Academia Română Timișoara, la Școala din Liebling...

Indicele drept peniță, de la Academia Română Timișoara, la Școala din Liebling Timiș

DISTRIBUIȚI

Elevi de la Școala gimnazială Liebling, coordonați de prof. Nicoleta Mărghitaș, împreună cu părinții și cadrele didactice, s-au întâlnit cu scriitoarea și editoarea din Timișoara dr. Nina Ceranu, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, critic literar, prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, scriitoare, specialistă în cultura italiană, și Ion Medoia, decanul de vârstă al jurnaliștilor timișoreni.

Evenimentul a avut loc cu prilejul prezentării volumului-album, „Indicele drept peniță”, semnat de către scriitoarea Viorica Bălteanu și dedicat artistului plastic, Gheorghe Văleanu, fost profesor de desen, mulți ani la Școala din Liebling.

Cartea a fost lansată și la Academia Română Timișoara și a ieşit de sub tipar la editura „Eubeea” din Timișoara, condusă de către prozatoarea Nina Ceranu. Astfel, a fost cel mai important subiect de discuții, aducând în cotidianul comunității, prin elevii coordonați de către doamna prof. Mărghitaș, evenimente petrecute cu ani în urmă și care fac parte integrantă din istoria Lieblingului. Interesantă a fost incursiunea în viața și activitatea profesorului Văleanu, realizată de către Ion Medoia, coleg și prieten, și aprofundată apoi de nepoata artistului, autoarea cărții. Cartea a fost minuțios prezentată de către prof. Adrian Dinu Rachieru pentru care cunoașterea și popularizarea acestui talent se va face de acum înainte cu deosebire, pornind de la zicerea „ adevărata viață a scriitorului începe după moartea lui”.

Cei care l-au cunoscut își amintesc cu încântare despre profesorul care, în afara școlii, mai ales, în timp ce aștepta trenul cu care făcea naveta la Timișoara, desena și oferea cadou lucrările sale, fiind astfel prezent în viața satului. Era un talent, foștii elevi își amintesc  ușurința cu care desena pe tablă, dar și  poveștile interesante ce  însoțeau aceste desene. Pe mulți i-a inspirat, dar nu au urmat acest drum decât ca pasiune. Din nefericire, pictura murală de la birtul din sat s-a acoperit cu var, iar vitraliul de la biserica din Conacul Iosif nu mai există. Există însă ca document fotografia din album care  îl arată pe prof. Văleanu pe schelă lucrând la această operă pierdută. Din pură neglijență, cele mai multe opere s-au pierdut.

La Școala din Liebling, s-a recuperat un caiet cu schițe de lecții, ce redau motive populare, vase de lut, câteva pagini fiind  expuse pe  holul școlii, in memoriam. Sunt încă foști colegi ai plasticianului care păstrează cu sfințenie câte un tablou realizat de acesta.  Prof. Nicoleta Mărghitaș mărturisește că, la Liebling, printre foștii elevi, acum deja la a treia tinerețe, se vorbește despre Văleanu ca despre un mare profesor, un mare artist, un profesor cult și profund, exigent și pasionat.

”Să-i dăm o clipă din viața noastră și să-l așezăm în suflet,  lângă dascălii cu dar și har. Ora de astăzi – căci a fost o oră de literatură, de artă, de istorie – va fi o clipă unică de recunoștință adusă unui dascăl, care a creat cu penița arta, iar   cu  vorba a creat  învățătura prin cultură. Lucrările sale sunt clepsidre cu timp nelimitat”, a spus prof. Mărghitaș.

Fostul sau coleg, maestrul instructor P.Vasian cu emotie și-a amintit cât era de dedicat meseriei, sensibil si talentat. A atras atenția asupra lucrarilor sale artistice in scoala si in afara ei, ramanand in memoria nescrisa a Lieblingului. Autoarea a donat cartea bibliotecii Școlii Liebling. ”Dorința elevilor și a profesorilor de a lectura cartea reprezintă un semn  că mai interesează cartea și soarta ei, fiindcă aceasta este un obiect indispensabil formării noastre, chiar dacă  își găsește mai greu loc într-o lume avidă de divertisment facil. Să reținem un lucru esențial: cartea este hrana vitală a unei culturi și fiecare dintre noi trebuie să aibă parte de ea! Școala a dăruit un moment demn de consemnat în cartea de onoare, prin sprijinul dirrectorului M.Schneider, dir.adj.M.Constantin, profesorilor L.Budure, C.Nuta, D.Vlaic, D.Nastasa, A.Mihuti, E.Murariu. Evenimentul a fost realizat cu contribuția profesoarei de limba română, Irina Goanță, colaborator permanent la evenimentele culturale ale Școlii gimnaziale Liebling Timiș.

 

Comentarii

comentarii