Acasă Cultura Îndrăgita librărie La două bufnițe din Timișoara și-a redeschis porțile după aproape...

Îndrăgita librărie La două bufnițe din Timișoara și-a redeschis porțile după aproape 3 luni

DISTRIBUIȚI

Luni 1 iunie, îndrăgita librărie La două bufnițe din Timișoara, din Piața Unirii, și-a redeschis porțile, după aproape 3 luni. ”Vă așteptăm la Bufnițe, de luni până duminică, între 11 și 19. Abia așteptăm să vedeți casa noastră cu o nouă înfățișare, așa cum a fost ea amenajată de Monica Velimirovici Schuller și Ligia Seculici.

Ne-a fost tare dor de voi!”, este mesajul celor două bufnițe, Oana și Raluca.

”Au trecut aproape 3 luni de când ușa librăriei noastre a fost închisă și nu am mai putut fi împreună în spațiul din Piața Unirii.

Am deschis atunci fereastra și am continuat să ne vedem acolo. Ați comandat cărți, ați ascultat povești citite live, ați participat la Poveșterim online și ne-ați primit în casele voastre.

Ați susținut oamenii din linia întâi care ne-au recomandat cărțile lor din linia întâi. Împreună am construit un loc al memoriei prin amintirile noastre din librărie.

Acum am adunat amintirile și cu ele plecăm într-o călătorie spre Ithaca alături de 94 de cărți, cele mai vândute în 3 ani de librărie și recomandările noastre.

Ne-ați scris, ne-ați încurajat, ne-ați fost alături în atâtea feluri și am învățat să fim împreună altfel. A venit momentul să ne reîntâlnim în librărie, abia așteptăm să deschidem din nou ușa”, mai îndeamnă cele două bufnițe.

Comentarii

comentarii