Acasă Sport Înotătorii timișoreni de masters – din nou la înălțime

Înotătorii timișoreni de masters – din nou la înălțime

DISTRIBUIȚI

Prezenți la prima competiție a anului 2012, sportivii Clubului de Înot Masters Timișoara s-au întors cu 11 medalii de la concursul desfășurat la finele săptămânii trecute în Ungaria. Concursul din țara vecină a fost împărțit în mai multe probe de rezistenţă, atât de semifond, pe distanțele de 200 metri toate procedeele și 400 metri bras și mixt, cât și fond, pe distanțele 800 și 1.500 metri, doar pentru procedeul liber. La competiția ce a avut loc în bazin olimpic au participat peste 120 de înotători, afiliați la 18 cluburi din Ungaria, România și Slovacia. Gradul mai ridicat de dificultate pe care îl implică participarea la astfel de probe a determinat o scădere a numărului de participantți în raport cu concursurile dedicate probelor de sprint. De menționat este faptul că media de vârstă a participanților a fost mai ridicată decât la concursurile obișnuite de înot masters. Sportivii timișoreni ce au luat startul la concursul din Ungaria au fost Judit Foldenyi la grupa de vârstă 25+), Mihai Liseţchi (50+), Cezar Lişteveanu (30+) şi Adrian Ţermure (30+).  Lişteveanu Ţermure și Foldenyi de trei ori au câștigat cinci locuri întâi. Clubul timișorean a urcat de patru ori pe locul doi grație lui Ţermure de două ori, Liseţchi şi Lişteveanu. Liseţchi şi Ţermure au izbutit de asemenea să pună mâna și pe două medaliii de bronz. Cel mai activ sportiv a fost Adrian Termure, care, pe parcursul concursului a participat la patru probe individuale, obținând tot atâtea locuri pe podium.

Comentarii

comentarii