Acasă Actualitate Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Timiș au închis un restaurant și au...

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Timiș au închis un restaurant și au oprit temporar activitatea a nouă agenți economici

DISTRIBUIȚI

Acțiunile de control ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș se încadrează în liniile startegiei de lucru promovate prin ”Caravana consumatorilor”.

Astfel, la nivelul municipiului Timișoara, în perioada 16.05.-06.06.2022, s-au desfășurat o serie de controale operative la unitățile de alimentație publică aflate în incinta marilor centre comerciale, precum și în zona centrală a orașului.

Acestea se realizează în contextul unor tematici de control naționale, locale sau pentru cercetarea reclamațiilor, dar pot fi și controale operative.

Au fost verificați, pană acum, 25 de operatori economici.

În urma acestor acțiuni, comisarii CJPC Timiș au aplicat următoarele sancțiuni: 27 amenzi în cuantum total de 354.000 lei și 3 avertismente.

Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de aproximativ 30.000 lei,  a fost dispusă închiderea temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru 1 restaurant, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficențelor pentru 9 unități.

Dintre cele mai importante nereguli:  comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită, depozitarea neconformă a unor produse alimentare folosite ca materii prime, folosirea unor spații de lucru și de depozitare neigienizate corespunzător, utilizarea unor spații de refrigerare-congelare neigienizate, comercializarea unor produse fără a avea termene de valabilitate afișate pe etichetă, folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător și a unor ingrediente cu termen expirat, utilizarea unor cântare neverificate metrologic, comercializarea unor produse  fără elemente de informare-caracterizare, depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse, depozitarea produselor în recipiente improprii (găleți de plastic, refolosite), comercializarea unor ouă de consum cu urme biologice păstrate în frigidere – a explicat comisar șef adjunct al CJPC Timiș, Mihai Alin Gubrandru.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează operațiunea ”Caravana consumatorilor”, care își propune realizarea unei abordări de control unitare, la nivelul tuturor structurilor teritoriale ale instituției, astfel încât intensitatea și frecvența acțiunilor de verificare a operatorilor economici din întreaga țară să păstreze același ritm al desfășurării.

Comentarii

comentarii