Acasă Actualitate Întâlnire emoționantă la UMF Timișoara! 55 de ani de presă studențească locală...

Întâlnire emoționantă la UMF Timișoara! 55 de ani de presă studențească locală în România

DISTRIBUIȚI

Întâlnire emoționantă, vineri, 27 octombrie 2023, în sala Senatului  Universității de Medicină și Farmacie ,,V. Babeș” Timișoara: aniversarea a 55 de ani de presă studențească în România.

Moderatori au fost prorectorul UMFT. Dorel Săndesc, și prof.univ.dr. Ion Talpoș, președintele Asociației Orizonturi Universitare, organizatoarea întâlnirii.

Cadre didactice și numeroși studenți s-au întâlnit cu membrii redacțiilor revistelor studențești care au funcționat, în perioada 1968-1973, la nivelul institutelor de învățământ superior.

Este vorba de Scalpelu (de la Universitatea de Medicină) – prima publicație studențească locală din țară, Micron (Institutul Politehnic), Forum (Universitate) și Agraria (Institutul Agronomic).

Revista Scalpelu, din (atunci) Institutul de Medicină Timișoara, ce a apărut în anul 1968, a fost prima revistă locală din țară lansată de o instituție de învățământ superior, fiind realizată și condusă de studenți – azi respectabili medici și cadre universitare – și fiind editată până în anul 1973, în 27 de numere.

La întălnire au fost prezenți și au evocat, cu emoție și umor, istoria acelor vremuri prof.dr Lucian Negruțiu, fost redactor șef la Scalpelu și dr. Paul Purea, fost redactor șef-adjunct.

Conf.univ.dr. Adina Palea a transmis mesajul Universității Politehnica Timișoara și al rectorului Florin Drăgan, Horia Băcanu mesajul Universității de Vest și al rectorului Marinel Pirtea.

Mesaj de felicitare și admirație față de presă studențească de dinainte de 89 a fost transmis și în numele Universității de Științele Vieții și a rectorului Cosmin Popescu.

Dincolo de dimensiunea aniversară, întâlnirea a reprezentat un minunat dialog între generații, menit să stimuleze dezvoltarea dimensiunii culturale și de implicare civică a studenților de azi, care să ducă mai departe ștafeta luminoasă transmisă de înaintași.

 

Comentarii

comentarii