Acasă Actualitate Întâlnirea preoţilor din Clisura Dunării

Întâlnirea preoţilor din Clisura Dunării

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute, la Biserica parohială cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Moldova-Nouă, a avut loc întâlnirea preoţilor din Clisura Dunării, clerici care fac parte din Centrul Pastoral Misionar nr. 4 Moldova-Nouă.
Întâlnirea a fost precedată de oficierea slubei de Te-Deum, la care au slujit mai mulţi preoţi. În continuare s-a desfăşurat şedinţa convocată de preotul Remus Căta, coordonatorul Centrului Pastoral Misionar. El a prezentat motivul convocării şedinţei, şi anume stabilirea datei fiecărei parohii pentru desfăşurarea serilor duhovniceşti. În încheiere, fiecare din cei prezenţi au adus amendamente privitoare la desfăşurarea serilor duhovniceşti, ce vor avea loc în postul Crăciunului, precum şi propuneri privitoare la activităţile cu tineretul din parohii.
În perioada Postului Mare şi a Postului Crăciunului, în Episcopia Caransebeşului se vor organiza aşa-numitele „Seri Duhovniceşti” sau „Seri de catehizare”. Originea acestor seri de catehizare se regăseşte în ani ’80, când în Banatul Montan s-a simţit nevoia de misiune mai intensă, preoţii fiind nevoiţi a întreprinde acţiuni duhovniceşti pentru a păstra credincioşii în dreapta credinţă. După reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, pe atunci episcop al Caransebeşului, a generalizat aceste seri duhovniceşti în toată episcopia, având a se desfăşura cu precădere în Postul Mare şi Postul Crăciunului.
Potrivit acestei tradiţii, şi în anul acesta s-au organizat în toată eparhia "Seri Duhovniceşti" în perioada Postului Mare, urmând a fi desfăşurate şi în Postul Crăciunului. Aceste manifestări spirituale sunt organizate de către preoţii parohi, de pe raza cercurilor pastoral- misionare din care fac parte şi constau în săvârşirea unei slujbe de seară, după care se intonează cântări duhovniceşti şi cuvinte de învăţătură.

Comentarii

comentarii