Acasă Eveniment Întâlniri lunare pentru rezolvarea problemelor celor din Colegiul 8 Jimbolia

Întâlniri lunare pentru rezolvarea problemelor celor din Colegiul 8 Jimbolia

DISTRIBUIȚI

intaln iri lunare 1„O să facem întâlniri lunare, pe diverse probleme”, spune consilierul judeţean PSD Rodica Radu

Consilierul judeţean Rodica Radu (PSD) a fost, zilele trecute, la Satchinez, pentru a se întâlni cu oamenii din colegiul său.

Prin organizaţia de femei a PSD a organizat o întâlnire, la căminul cultural, în care a chemat toţi oamenii interesaţi, fără culoare politică, pentru a pune întrebări invitaţilor, pe probleme agricole, sociale. A fost invitat directorul Camerei Agricole, Clara Miron, deputatul PSD Petru Andea, directorul Agenţiei judeţene de Protecţie Socială, Andrei Anca, şi alţi oameni care puteau oferi soluţii problemelor celor din Sathinez şi nu numai. „A fost o întâlnire de lucru la căminul cultural din Satchinez, nu vreau să politizez. S-au discutat problemele, se şi rezolvă unele dintre ele, au fost audienţe. A fost prima întâlnire. O să facem întâlniri lunare, pe diverse probleme, pe care oamenii le solicită. În funcţie de solicitările lor”, spune Rodica Radu.

„La Jimbolia, mă zbat să redeschid biroul de carte funciară”

Colegiul consilierului judeţean cuprinde Giarmata,. Dumbrăviţa, Sînandrei, Satchinez, Dudeştii Noi, Biled, Lenauheim, Iecea Mare, Cărpiniş, Comloşu Mare şi Jimbolia – e colegiul 8 Jimbolia. „Împreună cu domnul deputat Andea vrem să rezolvăm problemele oamenilor. Cei de la şcoala din Satchinez au spus că vor să facă o extindere. Le-am spus să pregătească studiile de fezabilitate, să muncească, echipele de la primării sunt ok. Am stabilit ca în a doua săptămână din lună să fac pe colegiu, în funcţie de localităţi, astfel de întâlniri. Pe toate localităţile unde sunt doritori”, spune Rodica Radu. La Jimbolia, directorul Agenţiei judeţene de Protecţie Socială, Andrei Anca, va veni de două ori pe lună pentru rezolvarea problemelor, pentru audienţe pe probleme sociale, să nu mai vină oamenii la Timişoara. „La Jimbolia mă zbat să redeschid biroul de carte funciară – primiri şi eliberări – oamenii din zonă sunt nevoiţi să meargă la Sânnicolau. Oamenii mă sună, mă contactează. Sunt foarte mulţi oameni necăjiţi, cu probleme”, spune Rodica Radu. De asemenea, consilierul judeţean social-democrat va organiza o întâlnire lunară cu toţi primarii de pe colegiu.

Comentarii

comentarii