Acasă Actualitate Internaționalizarea de la USAMVB Timișoara cu studenți din 20 de țări

Internaționalizarea de la USAMVB Timișoara cu studenți din 20 de țări

DISTRIBUIȚI

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai al României (USAMVB) Timișoara, studiază 300 de studenți străini din peste 20 de țări, iar internaționalizarea devine an de an tot mai extinsă.

Rectorul Cosmin Popescu a explicat: ”Un alt aspect important este cel al internaționalizări – atât în schimbul de experiență și cercetare, cât și în zona educației. Personal, am avut ocazia să văd ce înseamnă educația în Germania, Franța, Coreea de Sud, am avut posibilitatea să discut cu dascăli și cu studenți de pe alte meleaguri.

Programele de studiu în limbi străine s-au dezvoltat mult. Astfel, avem programe de Licență la Agricultură în engleză, la Ingineria Mediului în franceză, la Medicină Veterinară în engleză și franceză, masterate la Bioeconomie în engleză, la Vinificație-Oenologie în franceză.

Avem peste 300 de studenți străini din peste 20 de țări, fapt ce ne responsabilizează, confirmând că USAMVBT are caracter european, atât prin vizibilitate, cât și prin parteneriatele cu universități din lume

Prin programe de cooperare internațională, avem relații cu aproape toate țările UE, iar anul acesta am câștigat un proiect de circa 800.000 euro în cadrul căruia am depus o listă cu peste 70 de universități din 46 țări non-UE, cu care dorim să demarăm cooperări”.

Comentarii

comentarii