Acasă Eveniment Intervenţie a pompierilor la o grădiniţă din Timişoara, în urma unui scurtcircuit

Intervenţie a pompierilor la o grădiniţă din Timişoara, în urma unui scurtcircuit

DISTRIBUIȚI

 Pompierii din Timişoara au intervenit, vineri după-amiază, la o grădiniţă din municipiu, unde se anunţase că sunt scurgeri de gaze, aceştia constatând însă că era vorba despre o conductă de apă care s-a spart şi a provocat un scurtcircuit la un aragaz, copiii fiind luaţi din zona respectivă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, Sindia Vlaia, pompierii au fost sesizaţi, vineri după-amiază, că la o grădiniţă din Timişoara au avut loc scurgeri de gaze, în urma unei inundaţii. "Când pompierii au ajuns la grădiniţă au constatat că s-a spart o conductă de apă, apa a inundat bucătăria, scurgându-se spre aragaz, care a făcut un scurtcircuit. Nu este vorba despre o scurgere de gaze, ci doar despre un scurtcircuit. Copiii au fost scoşi din zonă, dar nu au fost evacuaţi în stradă", a spus ea.

 

Comentarii

comentarii