Acasă Politica INTERVIU – Senator timişorean, printre prietenii Rusiei din Parlamentul României

INTERVIU – Senator timişorean, printre prietenii Rusiei din Parlamentul României

DISTRIBUIȚI

plen-parlament1

În Parlamentul României există grupuri de prietenie cu mai multe state ale lumii. Unul dintre acestea este Grupul parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă.

Acesta are 15 membri, printre care şi senatorul timişorean Petru Ehegartner (PNL). Din postura de vicepreşedinte al grupului, senatorul a comentat situaţia din Ucraina, într-un scurt interviu pentru ZIUA de Vest.

Reporter: – Este vinovată Rusia pentru ce s-a întâmplat în Ucraina, în cazul avionului doborât?

Petru Ehegartner: – Rusia e implicată indirect, prin faptul că susţine grupurile separatiste. Discuţia în momentul de faţă e lipsa de transparenţă şi asigurarea accesului în zona respectivă pentru stabilirea vinovaţilor. Probabil că lucrurile sunt împărţite. Este o zonă tulbure şi scăpată de sub controlul autorităţilor statului.

Rep.: – Domnul Băsescu a avut o poziţie tranşantă, în care acuza Rusia că ar fi partenerul teroriştilor.

P.E.: – E foarte corectă ieşirea domnului Băsescu, pentru că Rusia trebuie să faciliteze accesul în zona respectivă pentru stabilirea vinovaţilor. Sigur că dacă apare o reacţie de impotrivire, aici e problema. Rusia ar trebui să aibă o atitudine mai tranşantă. S-a şi cerut din declaraţii publice să-şi exprime poziţia privind facilitarea cercetării la faţa locului. Sancţiunile economice sunt singura modalitate de a determina Rusia să aibă o atitudine mai cooperantă. Eu am reţinut din partea preşedintelui şi o aluzie că ar trebui insistat şi de către cei care au interese economice foarte mari în zona Federaţiei Ruse.

Rep.: – Dincolo de reacţia preşedintelui, credeţi că Parlamentul României ar trebui să aibă o poziţie oficială în acest caz?

P.E.: – Parlamentul ar putea să facă o declaraţie politică vizavi de tragedia din Ucraina, pentru că un astfel de precedent, netaxat, este extrem de periculos pentru ce ar putea să urmeze. E vorba de aproape 300 de persoane nevinovate care au fost victimele unor jocuri care trebuie elucidate.

Rep.: – Ce fel de activitate are Grupul de prietenie cu Federaţi Rusă? Cum aţi caracteriza relaţia cu Rusia prin prisma apartenenţei la acest grup?

P.E.: – Au fost două sau trei evenimente în care am avut contacte cu reprezentanţi din Duma de Stat din Rusia. Au fost înainte de evenimentele din Ucraina. La vremea respectivă, lucrurile erau într-o altă lumină. S-a insistat pe crearea de punţi pentru dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Dar, cum spuneam, asta a fost înainte de euromaidanul ucrainean.

Comentarii

comentarii