Fotbalista Laura Rus s-a născut în 01 octombrie 1987, la Bocșa, județul Caraș-Severin.
A jucat de-a lungul timpului la echipe precum Sporting Club De Huelva (Spania), Apollon Ladies (Cipru), Fortuna Hjorring (Danemarca), Suwon FMC și Incheon Daekyo WFC (Coreea de Sud), Sassuolo Calcio Femminile și Hellas Verona (Italia), Anderlecht (Belgia). În România, Laura Rus a mai jucat pentru FCM Târgu Mureș timp de cinci luni, în anul 2012.
Joacă pe post de atacant.
Am fost cu Doinița, soția mea la primăria din Bocșa, a trebuit să rezolvăm ceva acte, spre norocul nostru au fost finalizate cu succes…
Pe coridor, jos la parter am văzut tricoul Laurei Rus cu autograf.
Felicit pe cel care a avut acestă idee și m-aș bucura să apară lângă acest tablou și alții care au dus și duc faima orașului Bocșa, care au învățat, au trăit, au avut tangențe cu această localitate.
Pentru că l-am cunoscut destul de bine pe tatăl Laurei, Gigi Rus, pentru că sora ei Bianca mi-a fost elevă și pentru că fotbalista este o sportivă talentată am realizat interviul care urmează.
Adalbert GYURIS: – L-am cunoscut pe tatăl tău, a fost un fotbalist foarte bun și un om minunat. Crezi că pasiunea ta pentru fotbal vine și de la el ?
Laura RUS: – Da, mereu am spus asta, talentul cu siguranță este de la el iar pasiunea pentru fotbal la fel, prin felul cum el îmi povestea atât mie cât și persoanelor care veneau acasă la noi.
Emoțiile ce mi-le transmitea, felul cum îi străluciau ochii când vorbea era ceva unic și simțeam, îmi doream să simt și eu toate acele senzații și pot spune azi că le simt și sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a oferit acest sport. Din păcate eu nu l-am văzut jucând pentru că eram mică pe atunci, însă când mergeam la tenis cu piciorul cu el făceam o echipă bună și realizam calitățile lui și mai ales că eu sunt stângace ca și el. Am puține amintiri cu el, însă acele puține amintiri sunt unele extrem de valoroase pentru mine! El este mereu cu mine !
– Cum și care a fost începutul în fotbal ? Ce au spus familia de decizia ta ?
-Începutul meu în fotbal a fost unul ne programat sau gândit să zic așa …pentru că nu știam pe atunci că există fotbal feminin în România. Datorită unui turneu de futsal ce se juca pe liceee am reușit sa aflu că în România chiar există un campionat organizat și fete care joacă.
Să clarific că Futsalul este versiunea interioară a fotbalului clasic. Numele său provine din portugheză ,,futebol de salão” și din spaniolă ,,futbol de salon”, amândouă însemnând fotbal în sală.
Futsal-ul este jucat de două echipe, fiecare de câte cinci jucători, dintre care unul este portarul; fiecare echipă poate avea în plus un număr de rezerve. Spre deosebire de alte forme ale fotbalului în sală, terenul este delimitat de linii și nu de panouri cu ajutorul cărora mingea poate fi jucată.
Revenind la începuturile mele… Deja numai era doar ce vedeam la televizor, deja devenea realitate și eram în al nouălea cer pentru că de mică băteam mingea în spatele blocului cu băieții, eram una de a lor. Eu pe atunci jucam handbal la Reșița, fotbalul încă nu făcea parte din viața mea, însă acel moment când am decis să merg să fac antrenamente cu echipa din liceu a fost cea mai bună decizie pentru că acel moment a fost punctul meu de plecare în lumea fotbalului. Începusem să merg pe ascuns la antrenamentele în sală pentru că nu mi se permitea să fac ambele sporturi deodată plus că mama nu era de acord neștiind nici ea că ce fac însă era conștientă că iubeam acest sport și într-un final a acceptat ideea.
– Când și cum ai aflat că în România sunt echipe de fotbal feminin și care au fost nivelul acestor echipe. De atunci aceste echipe s-au ,,maturizat” ?
-După acel turneu, am cunoscut-o pe Andreea Pașca care avea să îmi devină cea mai buna prietenă, ca o soră, ea a vorbit la club, la Pandurii Târgu Jiu, ea făcând parte din lot și un avantaj pentru mine, ea este din Timișoara.
Am mers pentru a da probe,era o selecție cu mai multe fete …era prima mea experiență de genul acesta. Am avut mari emoții dar și multe vise care pe atunci nu știam că aveau să se îndeplinească prin dorință, ambiție și multă, multă munca. În timp mama a început să mă susțină, să realizeze că fotbalul îmi era destinat în viață și pot să zic azi că am reușit. Îi mulțumesc că a crezut și că a fost mereu lângă mine. Deși l-am pierdut pe tata, știu că acolo sus el are grijă de mine și este îngerul meu!
– Cum s-a produs plecarea ta de acasă ? Ai avut noroc la prima echipă ? Ai găsit oameni care te-au ajutat și din extrema cealaltă care au fost ,,cârcotași” ?
-Așa cum am spus mai sus, am aflat despre existența fotbalului feminin în România printr- o colegă de la handbal care juca futsal și era acel turneu pe licee.
Mi-a fost de ajuns să știu asta pentru că de aici am avut grijă să nu pierd această unică șansă de a face ceea ce îmi doream și iubeam. Eu iubesc fotbalul, nu este doar o pasiune sau un sport. Acest lucru m-a ajutat să continui atunci când întâmpinam ceva greu, nu am renunțat niciodată. În viața unui sportiv nu totul este roz însă aceste lucuri te fac mai puternic…
Campionatul pe atunci era oarecum bun pentru că era prima dată când evoluam într-o echipă și într-un campionat. De la an la an fotbalul feminin în România a crescut și asta mă face să cred că va avea un viitor și în România.
Din păcate echipa unde eu mi-am început aceasta frumoasă aventură în fotbal nu mai există, însă echipele prezente atunci în campionat au crescut cu siguranța, s-au maturizat și s-au schimbat în bine.
Plecarea mea de acasă a fost una dificilă pentru că era prima dată când plecam așa departe și pe termen lung. A fost o despărțire grea de părinți, de orașul meu natal Bocșa de unde am reușit sa păstrez vie aceasta iubire și pasiune pentru fotbal, copilăria din spatele blocului,campionatele și tot ceea ce făceam prin fotbal le lăsam în urmă …urma o nouă viață, urma să fiu singură departe de familia mea … poate că pe atunci nu realizam cât de mult a contat toate acestea la maturizarea mea, însă acum știu și sunt mândră de omul ce am devenit !
Da, am avut un mare noroc la Pandurii pentru că întâlnind echipa la acel turneu de sală am reușit cu unele fete sa legăm un contact. Cea mai strânsă legătura era deja cu Andreea Pașca care ea m-a ajutat enorm să mă integrez în echipă cât și în a trăi departe de toți cei dragi mie.
Da, cred că mereu vor exista acești ,,cârcotași “ însă am învățat de-a lungul timpului că doar eu contez și doar eu știu cine sunt și ce fac și cum sunt, am suferit mult pe când eram un copil … pentru că nu mai avusem de a face cu așa ceva, mă durea și deranja că știam că nu sunt cum se vorbește dar cum am spus …am învățat să trăiesc cu asta.
– Plecarea ta în străinătate a venit normal sau ai așteptat destul de mult ?
-Plecarea în Spania a venit la fix, să zic așa …doar ce terminasem cu Pandurii Târgu Jiu și nu vroiam sa rămân în țară …deși habar nu aveam cum aș fi putut pleca …a venit acel telefon din Spania care m-a făcut sa cred ca pot realiza tot ceea ce îmi doream. Și așa am și făcut !
– Afară, în străinătate se practică altfel de fotbal ? Colegele tale sunt ,,reci” sau ți-ai găsit prietene printre ele ?
-În afară în primul rând sunt condiții și o altă mentalitate. Fetele sunt deja de mici date la fotbal mixt și asta le ajută enorm în dezvoltare și creștere atât ca sportive cât și ca oameni. Eu m-am apucat la aproape 17 ani …nu am avut nici o idee despre așezare, post și așa mai departe …am învățat din mers. Colegele nu au fost deloc reci, dimpotrivă m-au ajutat enorm cam în tot și mai ales în a mă integra în echipă, stil de joc …
– Sunt diferențe dintre fotbalul masculin și cel feminin ?
-Da, clar că sunt, dar sunt în puterea fizică …în condiții mai ales …însă sper ca pe viitor să se ajungă să fie mai bine și pentru fotbalul feminin .
– Care este rolul unui antrenor în formarea unui jucător ?
– Consider că rolul unui antrenor este destul de important pentru că el este cel care te antrenează atât pe tine cât și ca unitate de echipă.
Este important să ai o bună comunicare cu el pentru că așa îți este mai ușor în a depăși unele greutăți care apar și te ajută să te autodepășești .
– Te-ai gândit că la încheierea carierei să devii antrenoare sau chiar arbitru de fotbal ?
-Nu m-am gândit încă ce vreau sa fac …însă am practicat masajul și este ceva ce mă atrage …sunt genul de om care face ce-i place nu să fie doar făcut …
– Ce transmiți fetelor care doresc să devină fotbaliste ?
-Le doresc să încerce pentru că prin sport poți reuși să trăiești lucuri frumoase. Fotbalul este un mod de viață, iar dacă ești dispus să ajungi acolo unde îți dorești, vei fii surprins de tot ceea ce vei trăii și simții. Doar să vrei !
-Dragă Laura, îți mulțumesc că ți-ai găsit timp și am concretizat acest interviu ! Îți doresc să ai parte de încă multe realizări și fie ca toate visurile tale să se împlinească !
