Duminica Floriilor, ziua intrării Domnului Hristos în Ierusalim, coboară cu pace peste creştini, după ce Sâmbăta lui Lazăr i-a adus în împăcare cu strămoşii de dincolo de neguri. Sărbătoarea Floriilor este precedată de ziua în care Iisus a mai făcut o minune înainte de Învierea Sa: l-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile.
Este ultima duminică din Postul Paştilor, după care va urma Săptămâna Patimilor Domnului, fiecare zi, până vineri, având loc deniile de seară.
Duminica Floriilor aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, călare pe asină, prmit ca un împărat, cu ramuri de finic aruncate de oameni în cale-I. Este zi cu dezlegare la peşte şi la vin, pentru cei care ţin postul.
În popor se spune că în ziua Floriilor femeile dau de pomană plăcinte de post şi duc la biserică ramuri de salcie care după ce sunt sfinţite se aduc acasă şi se aşează la icoane. Pe vreme rea, peste an, se aprind câteva frunte din aceste salcii şi se potolesc furtunile şi stihiile naturii.
Bătrânele satelor se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară spatele, iar câteva nuieluşe aplicate simbolic pe spatele copiilor le aduceau sănătate şi înţelepciune celor mici.
Superstiţiile spun că nu e bine să te speli pe cap de Florii, că vei albi mai devreme de vreme, pentru că “murdăreşti” natura pe care Domnul tocmai o sfinţeşte.
Ziua Floriilor este numită şi Nunta urzicilor, pentru că urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.
