Acasă Economic Întreprinzătorii din vest au participat la Convenţia Naţională a IMM-urilor

Întreprinzătorii din vest au participat la Convenţia Naţională a IMM-urilor

DISTRIBUIȚI

 Întreprinzătorii mici şi mijlocii şi-au ales reprezentanţii la nivel naţional în cadrul celei de-a VI-a Convenţii Naţionale a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, desfăşurate în perioada 20-21 aprilie, la Sinaia. 

La lucrările convenţiei au participat, în calitate de invitaţi speciali, reprezentanţi ai guvernului, ai autorităţilor centrale, confederaţiilor patronale şi organizaţiilor profesionale. Printre cei prezenţi s-au numărat Claudia Boghicevici – ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Aurel Saramet – preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Marin Toma – preşedintele C.E.C.C.A.R, George Constantin Păunescu – preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România – A.C.P.R, Cristian Haiduc – preşedinte al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM. IMM-iştii din Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş)  au fost reprezentaţi de o delegaţie compusa din 16 întreprinzători, membri ai CNIPMMR Arad şi FRIMM Vest. La Convenţie au fost discutate şi stabilite direcţiile strategice de acţiune pentru următorii 4 ani şi au desemnat organele de conducere. Mircea Purcaru a fost  ales pentru funcţia de preşedinte a Comisiei Naţionale de Etică şi Litigii, iar Dumitru Motrea a fost ales membru în Comisia  Naţională de Cenzori. “Consider că mandatul primit este unul provocator şi îmi oferă şansa să continui demersurile pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea dezvoltării IMM-urilor din România şi întărirea acestui sector” a declarat Mircea Purcaru, preşedinte FRIMM VEST, la finalizarea lucrărilor Convenţiei.

Comentarii

comentarii